DAN PETRUŞCĂ
TREBUIE SĂ TRĂIM CU BARBARII
Târgul
acesta de provincie este
parcă un
fel de Bacău
ştiu de
mult că dacă nu sunt atent
cad în
hău
locul de
care vorbesc e orice
s-ar
spune un centru al lumii
aici vor
năvăli într-o zi
din
capitala imperiului hunii
şi atunci
se vor auzi veşti
despre
mine
despre
tine că eşti
de o
frumuseţe care înspăimântă
uneori
adorată în templu
când îmi
aduc aminte să te contemplu
şi când
eşti cântată în pieţe de aezi
privindu-mă
atent s-ar putea totuşi
câteodată
să nu mă vezi
să nu mai
ai niciun ochi pentru mine
şi nici
pentru vreun rapsod
aproape
nerod
beţiv şi
aproape nebun
după vreo
mie de ani nu prea mai am ce să-ţi spun
pentru că
marile ode s-au scris
e foarte
posibil ca aşteptându-te noaptea
să mă
trezesc că mă bâlbâi în vis
că nu mai
ard cu muzele în vreo narcoză
în blugi
eul liric va fi căzut în proză
şi-ar
trebui să mai ştii că discursul
e deja
pieziş şi eclectic
că
lirismul s-a convertit
s-a
degradat în epic
iar
dinţii frumoşi ai zeiţelor au carii
şi că
trebuie să trăim cu barbarii
ÎNSPRE O MIE UNA DE NOPŢI
Ordine
ritm şi oarecum bezmetic
cât se
poate pe-nţeles şi ermetic
mai puţin
zgomotos şi-aproape muzical
câteodată
mă fac atemporal
părăsesc
naibii computerul cluburi de noapte
avion
motocicletă asfalt şi fug dintr-un târg
unde
sânii fetelor dau în pârg
şi mă las
purtat de vorba ei prefăcută
care
mă-nhaţă
până când
istorisirea-mi ţine loc de viaţă
de la
persanii Ahemenizi Sasanizi şi până la
Abassizi
să zicem sau înţeleptul arab Masudi
poveste
în poveste din poveste se răspândi
şi-atunci
mi-am închipuit că trebuie
să spun
şi eu
sau să
scriu un fel de balade
să aşez
vreme şi locuri în acolade
întors şi
destul de adormit în Levant
ziua tată
să fiu şi seara amant
ea să mă
povestească noapte de noapte
iar
dimineaţa să-mi mângâie
degete
pântec spinare obraz
cu buzele
ei cărnoase şi dulci
semănând
indecis cu petale de
trandafiri
de Shiraz
şi-n cele
din urmă cum e cu Şahrazada
să simt
că arde-n trupul ei zăpada
în schimb
ascultătorului cititorului neatent
frumos
gângav agresiv şi frenetic
să-i ofer
de exemplu un festin poetic
iar ei
să-i tai oare capul în fiecare dimineaţă
să se
repete în amestec moarte şi cu viaţă
sau mult
mai bine ar fi
să-i ţin
fesele în palme
imnuri pe
lumină să-i închin şi sudalme
dar să-i
ascult cu evlavie în fiecare noapte
toate
celelalte cuvinte
când mi
le şopteşte
şi mă
minte
S-AR PUTEA
S-ar putea să nu fie bine
să beau
cucută
nici nu
prea ştiu dacă
pentru
viaţă sau pentru moarte ajută
n-ar
rămâne desigur în urma mea
vreun
discipol să-mi păstreze
memoria
prin dialoguri
s-ar zice
că înţelepciunea sau
chiar
frumuseţea cum e ea în bikini
şi cu
sânii umflaţi de silicon
vine pe
bloguri
tocmai
când mă pregătesc să miros
o idee la
cafea dimineaţa
cu nasul
insinuat indecent între
pagini de
carte
altcumva
altceva şi totuşi la fel
sunt
coapsele ei lungi muzicale
puful
zbârlit invizibil după ureche
pântecul
ei de femeie bântuit
de spasme
dulci
chemându-mă
sau
altfel spus toate ale ei
sunt la
schimb cu o filă proaspătă
atunci
când lumina soarelui scăpată
însă de
mult parcă
n-am mai
auzit nimic despre ea
poate că
nici nu mai este
dar încă
o ţin răsfăţată în poveste
SPAŢII CONFUZE
Ce-o fi
mă-ntrebam tare în gând
în colţul
camerei mele codrii vuiau
soarele
se-ascundea prăfuit
în
spatele şifonierului
pe
rafturi cărţile ardeau cuminţi
Doamne
era seară era dimineaţă
ea dormea
uitată-n hard-disk
se-ntindea
leneşă
ca o
câmpie spre sud
o aură de
tristeţe incendiată
de
miresme peste capul ei
cerul se
curba dedesubt
se vedea
o cupolă în ape
izvoare-ngheţate
ieşeau din pământ
coloane
drepte în fumuri lăptoase
ea îşi
întindea trupul
răsucindu-se-n
somn
de pe-o
parte pe alta
o mână un
deget de la picior
limba ei
dulce şi roză
ceva
nesfârşit de aproape
o floare
carnivoră ieşea
prin
sticla monitorului
spre mine
ispitindu-mă adormită
acolo
undeva în memoria lumii
încă
ŞTIU
O
reconstruieşti îmi spui este
o imagine
nu e chiar ea
dar eu
ştiu îmi aduc bine aminte
că o
simţeam pe piele curgând
cum
strecori printre degete
nisipul
fierbinte
sau că
trupul ei înflorit
mirosea
prelung a livadă
când în
fiecare dimineaţă
se ridica
dezbrăcată şi aburind
din
zăpadă
e greu de
crezut că o fiică
a
plăcerii fiind şi trimisă
de
Ghilgameş în pustie
plecând
din Uruk
l-a
cunoscut s-a îndrăgostit
de Enkidu
sau de mine
socializând
mai întâi pe facebook
fiindcă
până la urmă
ce spun
eu ce ea îmi spune
despre
mine e ficţiune
sau mă
întreb ar trebui să aud
din şirul
nesfârşit de şoptiri
o voce
impersonală o străină gură
care face
din ziua mea
de ieri
literatură
ştiu de
la tine că timpul
mort
şi-ntinde trupul
şi nu se
face istorie
timp de
fapt nici nu e
ci doar
memorie
ÎNTR-O ZI
Într-o zi
un prieten mi-a spus
că la o
fereastră a văzut o femeie
care se
dezbrăca la nesfârşit
ea uitase
desigur fereastra deschisă
de mult
arunca priviri furişe afară
iar
desuurile fără grabă şi le-agăţa
de
oglinzi de tablouri
de un
braţ al fotoliului
uşor
prăfuit
mereu
povestind întâmplarea
prin
cafenele şi cârciumi
prin
parcuri şi gări
după o
vreme
peste
măsură de tulburat
şi
discret prietenul meu
a murit
în dar
mi-au rămas de la el
un
stick cu poemele lui
şi un
zâmbet obraznic-naiv
al
femeii
care
se dezbrăca
la
nesfârşit
