duminică, 10 noiembrie 2013

PETRU SCUTELNICU, IUBITA MEA CU PICIORUL TRIST



PETRU SCUTELNICU


IUBITA MEA CU PICIORUL TRIST
NUMELE MEU

se face prea frig
în numele meu
se mai acoperă copiii
cu o vocală
noaptea şchioapătă
când mi se stinge o stea pe omoplat
din toată toamna rămâne
ceaiul chinezesc


AUTOBIOGRAFIE

la privirea ta dintâi
toamna se retrage în cazarmă
se întristează cerceveaua
numai toamna te ia râul şi te duce
dincolo de fereastra îmbolnăvită
într-o ţară largă cât o tristeţe
vecinul se trezeşte din viaţă
într-un anotimp de urgenţă
dintr-o oră intraductibilă

RĂTĂCIREA NUMELUI


înfrunzeşte iarna
pe unde îţi era numele
veştedă ora
cu toamna ruptă-n coate
lacul de culoarea singurătăţii
toamna dresată să sară la gâtul melancoliei
se netezesc secundele în cimitir
plouă până se face ceaţă în cuvinte

PE GENUNCHII MELANCOLIEI

pictorul de amintiri
lângă o statuie îmblânzită
îţi vine să-i dai numele tău
unei toamne târzii
dintr-o melancolie torenţială
când scrii cu viaţa pe ziduri
un poem
înfloreşte fabrica de vanilie
se agaţă o perlă
de tibia singurătăţii
se întristează
trenurile de navetişti


ANOTIMPUL SECRET

cuvântul înserează peste casa ta
e atât de primăvară
o rană tandră în dreptul inimii
şi sângele dă ora exactă
se întristează cartea de gramatică
e ger pe sânul tău
ziua de luni argintează
spaima trecătorilor
şi strigătul perforează cutia poştală

ORAŞUL DE UNICĂ FOLOSINŢĂ

într-un spital de provincie
spaima dezgolită la ecograf
poemul decojit până la vena cavă
prin nămeţi de singurătate
utilaje albastre deslăcrimează oraşul
se înghesuie Polul Nord
în ziarele din provincie
ne externăm cu teama ameliorată

PEISAJUL STRĂZII

îţi ajunge noiembrie până la os
când priveşti strada de la etajul cinci
al singurătăţii
magazinul de nostalgii
şi proprietarul de iluzii
frigul se târăşte pe pereţi
regăseşti bistroul
anghila din lacrimă
ridurile istoriei
furtuna amanetată
şi geografia tristeţii


OROLOGIU

bătea de miezul verii
când mi-aţi întors tinereţea pe toate părţile
mi se înnora Olanda din privire
stăteam în bătaia vieţii
şi m-atingea o schijă de singurătate
tată eu am făcut tot ce-am vrut
cu moartea mea

IUBITA MEA CU PICIORUL TRIST

cu numele rătăcit
cu numele obosit
cu iarna pe urmele noastre
ni se tocea zăpada din privire
numele în care nu încăpeam amândoi
ne bucuram de câtă moarte ne-a mai rămas
mi se întinde seara pe trup şi-mi leg o toamnă
ghimpată în jurul casei

CÂNTAR

mi-e toamnă acum până la glezne
până la genunchi până la brâu
i se oprise toamna şi n-a mai ştiut ora exactă
până la următoarea crizantemă
anotimpul cu gust de iasomie
îmi strivea cuvântul în uşă
un cerşetor surpat de singurătate
se răsuceşte iarna în mine
duminicile în doze mici
tatălui de atâtea ori i-au rupt cerul din privi

FUGAR

un perete veşted
şi-o mirare tandră
o frumuseţe istovitoare
sărăcit de singurătate
fugar până la lacrimă
într-o spanie neînţeleasă
mai e ora când te plimbi cu trăsura prin poem
cuvinte carnivore
o moarte cu gâtlej de sticlă


PE MAI DEPARTE

e o joi lipită de spatele iernii
gheara unui amurg îmi scotoceşte prin suflet
se face pulbere dimineaţa
oameni printre schije şi şpan
un tigru într-o lacrimă
cafeneaua Arizona o altă lacrimă inventată
de Romulus Guga
trăită de noi de Ion Mureşan
într-un Cluj ipotetic
o moarte virtuală
sau la Croco şi mai departe

STRADA

pe străzile poemului
e o lacrimă
şi mai e ţara mea
a început să ningă cu numele tău
ne răneam în literele îngheţate
umblam în ţinută de seară prin poem
spintecat de spaimă
o linişte de cometă
nu mai aveam nimic de murit