PETRU SCUTELNICU
IUBITA MEA CU PICIORUL TRIST
IUBITA MEA CU PICIORUL TRIST
NUMELE MEU
se face
prea frig
în numele
meu
se mai
acoperă copiii
cu o
vocală
noaptea
şchioapătă
când
mi se stinge o stea pe omoplat
din toată
toamna rămâne
ceaiul
chinezesc
AUTOBIOGRAFIE
la
privirea ta dintâi
toamna se
retrage în cazarmă
se
întristează cerceveaua
numai
toamna te ia râul şi te duce
dincolo
de fereastra îmbolnăvită
într-o
ţară largă cât o tristeţe
vecinul
se trezeşte din viaţă
într-un
anotimp de urgenţă
dintr-o
oră intraductibilă
RĂTĂCIREA NUMELUI
înfrunzeşte
iarna
pe unde
îţi era numele
veştedă
ora
cu toamna
ruptă-n coate
lacul de
culoarea singurătăţii
toamna
dresată să sară la gâtul melancoliei
se
netezesc secundele în cimitir
plouă
până se face ceaţă în cuvinte
PE GENUNCHII MELANCOLIEI
pictorul
de amintiri
lângă o
statuie îmblânzită
îţi vine
să-i dai numele tău
unei
toamne târzii
dintr-o
melancolie torenţială
când
scrii cu viaţa pe ziduri
un poem
înfloreşte fabrica de vanilie
se agaţă o perlă
de tibia singurătăţii
se întristează
trenurile de navetişti
ANOTIMPUL SECRET
cuvântul înserează peste casa ta
e atât de
primăvară
o rană
tandră în dreptul inimii
şi
sângele dă ora exactă
se
întristează cartea de gramatică
e ger pe
sânul tău
ziua de
luni argintează
spaima
trecătorilor
şi
strigătul perforează cutia poştală
ORAŞUL DE UNICĂ FOLOSINŢĂ
într-un
spital de provincie
spaima
dezgolită la ecograf
poemul
decojit până la vena cavă
prin
nămeţi de singurătate
utilaje
albastre deslăcrimează oraşul
se
înghesuie Polul Nord
în
ziarele din provincie
ne
externăm cu teama ameliorată
PEISAJUL STRĂZII
îţi ajunge
noiembrie până la os
când
priveşti strada de la etajul cinci
al
singurătăţii
magazinul
de nostalgii
şi
proprietarul de iluzii
frigul se
târăşte pe pereţi
regăseşti
bistroul
anghila
din lacrimă
ridurile
istoriei
furtuna
amanetată
şi
geografia tristeţii
OROLOGIU
bătea de
miezul verii
când
mi-aţi întors tinereţea pe toate părţile
mi se
înnora Olanda din privire
stăteam
în bătaia vieţii
şi
m-atingea o schijă de singurătate
tată eu
am făcut tot ce-am vrut
cu
moartea mea
IUBITA MEA CU PICIORUL TRIST
cu numele
rătăcit
cu numele
obosit
cu iarna
pe urmele noastre
ni se
tocea zăpada din privire
numele în
care nu încăpeam amândoi
ne
bucuram de câtă moarte ne-a mai rămas
mi se
întinde seara pe trup şi-mi leg o toamnă
ghimpată
în jurul casei
CÂNTAR
mi-e
toamnă acum până la glezne
până la
genunchi până la brâu
i se
oprise toamna şi n-a mai ştiut ora exactă
până la
următoarea crizantemă
anotimpul
cu gust de iasomie
îmi
strivea cuvântul în uşă
un
cerşetor surpat de singurătate
se
răsuceşte iarna în mine
duminicile
în doze mici
tatălui
de atâtea ori i-au rupt cerul din privi
FUGAR
un perete
veşted
şi-o
mirare tandră
o
frumuseţe istovitoare
sărăcit
de singurătate
fugar
până la lacrimă
într-o
spanie neînţeleasă
mai e
ora când te plimbi cu trăsura prin poem
cuvinte carnivore
o moarte
cu gâtlej de sticlă
PE MAI DEPARTE
e o joi
lipită de spatele iernii
gheara
unui amurg îmi scotoceşte prin suflet
se face
pulbere dimineaţa
oameni
printre schije şi şpan
un tigru
într-o lacrimă
cafeneaua
Arizona o altă lacrimă inventată
de
Romulus Guga
trăită de
noi de Ion Mureşan
într-un
Cluj ipotetic
o moarte
virtuală
sau la
Croco şi mai departe
STRADA
pe
străzile poemului
e o
lacrimă
şi mai e
ţara mea
a început
să ningă cu numele tău
ne răneam
în literele îngheţate
umblam în
ţinută de seară prin poem
spintecat
de spaimă
o linişte
de cometă
nu mai
aveam nimic de murit
