DIN VREMURI
Un
moment, să gândesc...
Cum iarna
îşi duce teroarea –
Mizerii,
de-aproape, doinesc,
Sclipeşte-n
ferestre ninsoarea.
Iernatice
nopţi viscolesc...
Dar cine
mai cată grandoarea
Din
vremuri mereu ce-amăgesc?
Sclipeşte-n
ferestre ninsoarea.
DIES IRAE
Cât de
străin sunt de ţara mea
Şi niciun
dor nu mi-a rămas –
Gând rău
şi-ntunecat
Închide
al dreptăţii glas.
Va fi
târziu în ziua-aceea...
Şi
bântuie în calea mea
Tăceri de
vremi, sinistra foame!
Sau cântece
ce plâng mereu: –
Grăbeşte,
nu mai aştepta!