NICOLAE DABIJA, FRUMUSEŢEA

NICOLAE DABIJA

FRUMUSEŢEA

Nu mai ştie să facă şi altceva-n viaţă

decât să zâmbească

(de până şi soarele-n faţa ei răsare stângaci!).

Iese (ca la serviciu) prin urbe, dis-de-dimineaţă,

să împartă frumuseţe la săraci.

Simpla ei trecere prin uliţi bolnave

devine, brusc, caritabilă

şi tot mai îndepărtat e atunci parcă orice prăpăd,

iar viaţa disperaţilor pare mai suportabilă

numai de-atâta c-o văd

cei ce o văd...

POETUL

Când aşază cerul prin lăzi –

jocuri, li se par, austere

celora care au văz

dar nu – şi vedere.

Din frica de a trăi

vin tristeţile celelalte,

din teama de a iubi

numai pe jumătate.

În cuvinte se luminează de zi,

şi muntele are dor de câmpie;

scrie poeme ca şi cum ar muri

şi-ar trebui să învie.

SĂ...

Să inventăm poezia, şi umbrele amiezii din curţi,

să învăţăm animalele să se roage lui Dumnezeu,

să mângâiem pietrele gravide pe burţi,

să stabilim cu şchioapa distanţa dintre bine şi rău.

Să-mblânzim veşnicia scheunând, ca un ţânc, sub fereastră,

să auzim timpul cum trece şi-atuncea când stă,

iar pe lume – şi când n-om mai fi ca şi pân-la naşterea noastră –

să ningă, să plouă, să fulgere, să...

INSCRIPŢIE PE UN VOLUM DE VILLON

Deschide cartea

la poemul în care mai ninge.

Ca să descoperi

că poezia există.

Că ea mai există

şi azi,

la o mie de ani

după ce-a fost condamnată

la moarte. 

OCHIUL AL TREILEA

Îmi vine din ce în ce mai greu
să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi –
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.

Tot mai greu mi-i, nu pot distinge
urzica pictată - de urzică,
în ea văd o minge-n altă minge
şi mingea cea mai mare e-n mingea cea mică.

Plouă cu seminţe, fără puteri
le măturăm şi le ardem, pe câmpul arat...
Dar ce-am văzut cu ochiul-al-treilea ieri
va fi doar mâine cu adevărat.

Ierbile, munţii ne seamănă nouă,
norii, frunzele – la fel;
e parcă pace, parcă plouă
în viitorul spionat de el

Toate lucrurile făcute cu ochii închişi
le duc la capăt cu el; un corb
bătrân, îl văd tânăr peste caişi
cu ochiul al treilea, care nu-i orb...

De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu
să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi –
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi. 

ALCHIMISTUL

– Spune-mi, pe cine pândeşti,

spune-mi, de ştii să te bucuri?...

– Vorbeşte-ncet, să nu trezeşti

prafu-adormit de pe lucruri...

– Ai parcă temere de verb:

e liniştea asurzitoare...

– În eprubete: sorii fierb,

se nasc planete viitoare...

– Pierzi din cuvinte, fără veste

în ochi ţi se depune ceaţa...

– Caut, mă zbucium, şi-asta este

cu mult mai mult decât e viaţa.

FOTOGRAFUL DE FULGERE

Eu fotografiez fulgere

despicând bezne,

ceruri

sau brazi;

pe dealurile cele mai înalte,

pe blocurile cele mai suple,

lângă arborii bătrâni şi însinguraţi

le momesc;

periculoasă profesie,

aproape la fel de periculoasă

ca viaţa însăşi –

să fotografiezi fulgere.

Şi-n timp ce unele lovesc în mine

mai reuşesc

să le scapăr.

Vă las ca amintire

acest fulger

care am fost.