duminică, 3 noiembrie 2013

NICOLAE DABIJA, FRUMUSEŢEA



NICOLAE DABIJA



FRUMUSEŢEA

Nu mai ştie să facă şi altceva-n viaţă
decât să zâmbească
(de până şi soarele-n faţa ei răsare stângaci!).
Iese (ca la serviciu) prin urbe, dis-de-dimineaţă,
să împartă frumuseţe la săraci.

Simpla ei trecere prin uliţi bolnave
devine, brusc, caritabilă
şi tot mai îndepărtat e atunci parcă orice prăpăd,
iar viaţa disperaţilor pare mai suportabilă
numai de-atâta c-o văd
cei ce o văd...

POETUL

Când aşază cerul prin lăzi –
jocuri, li se par, austere
celora care au văz
dar nu – şi vedere.
Din frica de a trăi
vin tristeţile celelalte,
din teama de a iubi
numai pe jumătate.

În cuvinte se luminează de zi,
şi muntele are dor de câmpie;
scrie poeme ca şi cum ar muri
şi-ar trebui să învie.

SĂ...

Să inventăm poezia, şi umbrele amiezii din curţi,
să învăţăm animalele să se roage lui Dumnezeu,
să mângâiem pietrele gravide pe burţi,
să stabilim cu şchioapa distanţa dintre bine şi rău.

Să-mblânzim veşnicia scheunând, ca un ţânc, sub fereastră,
să auzim timpul cum trece şi-atuncea când stă,
iar pe lume – şi când n-om mai fi ca şi pân-la naşterea noastră –
să ningă, să plouă, să fulgere, să...

INSCRIPŢIE PE UN VOLUM DE VILLON

Deschide cartea
la poemul în care mai ninge.
Ca să descoperi
că poezia există.
Că ea mai există
şi azi,
la o mie de ani
după ce-a fost condamnată
la moarte. 

OCHIUL AL TREILEA
Îmi vine din ce în ce mai greu
să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi –
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.

Tot mai greu mi-i, nu pot distinge
urzica pictată - de urzică,
în ea văd o minge-n altă minge
şi mingea cea mai mare e-n mingea cea mică.

Plouă cu seminţe, fără puteri
le măturăm şi le ardem, pe câmpul arat...
Dar ce-am văzut cu ochiul-al-treilea ieri
va fi doar mâine cu adevărat.

Ierbile, munţii ne seamănă nouă,
norii, frunzele – la fel;
e parcă pace, parcă plouă
în viitorul spionat de el

Toate lucrurile făcute cu ochii închişi
le duc la capăt cu el; un corb
bătrân, îl văd tânăr peste caişi
cu ochiul al treilea, care nu-i orb...

De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu
să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi –
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi. 

ALCHIMISTUL

– Spune-mi, pe cine pândeşti,
spune-mi, de ştii să te bucuri?...
– Vorbeşte-ncet, să nu trezeşti
prafu-adormit de pe lucruri...

– Ai parcă temere de verb:
e liniştea asurzitoare...
– În eprubete: sorii fierb,
se nasc planete viitoare...

– Pierzi din cuvinte, fără veste
în ochi ţi se depune ceaţa...
– Caut, mă zbucium, şi-asta este
cu mult mai mult decât e viaţa.

FOTOGRAFUL DE FULGERE
Eu fotografiez fulgere
despicând bezne,
ceruri
sau brazi;
pe dealurile cele mai înalte,
pe blocurile cele mai suple,
lângă arborii bătrâni şi însinguraţi
le momesc;
periculoasă profesie,
aproape la fel de periculoasă
ca viaţa însăşi
să fotografiezi fulgere.

Şi-n timp ce unele lovesc în mine
mai reuşesc
să le scapăr.
Vă las ca amintire
acest fulger
care am fost.