PRIMII POEŢI PERSANI (sec.IX-X): ABU SHOKUR BALKHI
„S-a născut
probabil în anul 915/16.
A făcut
parte din cercul poeţilor de la curtea
samanizilor
din Buhara. În afară de poemul
Afarin-name, păstrat în totalitate,
din creaţia
sa nu se cunosc decât fragmente.“
SPUN
UNII: ÎNŢELEPTULE...
Spun unii:
înţeleptule, cine-o să-ndrăznească
a-ţi folosi
ştiinţa, cu patimă hoţească?
De vrei să
fii cinstit şi-n toate cu priinţă,
prietene,
adună întâi de toate ştiinţă.
Cine de Judecata
de-Apoi nimic nu ştie
va înşela
întruna, minţind cu viclenie.
Deşi nu-i
rău s-amâni când luciul se-nfiripă,
la facerea
de bine să nu amâni o clipă.
Un filosof
se cade să fie şi maestru
al
vorbelor, discursul să-şi ţină în buiestru.
Şi împărat s-ajungi
averi tot adunând,
până la
urmă tot eşti din pulberi şi pământ.
E vai, de laşi
o vită-ndărătnică-n păşune
fără poveri
în spate şi-o grijă s-o înstrune!
Se-ntrec pe
rând duşmanii mânia să-ţi aprindă
până te
vezi panteră de furii clocotindă.
Dar furia
panterei ascunse în pădure
înaltul Leu
al Cerului nu are s-o îndure.
UN DRAC DE TINE JOC ÎŞI BATE...
Un drac dc tine joc îşi
bate
de-ţi plângi averile
prădate.
Dar şi nepăsătoru-şi
schimbă
nectarul în venin, pe
limbă.
De-ţi înmulţeşti
pretenţii, vorbe,
tot ce-ai făcut, mărunt
şi orb e.
Oriunde-aş şti că-i o
comoară
îndată mâna-acolo-mi
zboară.
Zeama de strugure şi
nufăr
în loc de ambră, mosc, o
sufăr.
DEŞI CUVÂNTU-ADESEA...
Deşi cuvântu-adesea e
preţiosul sfetnic,
adesea, negândit, e
josnic şi netrebnic.
Din gura celor plini de
virtute când se-arată
e bun ca o poveste, chiar
neadevărată.
Din Badakhshan o piatră
de preţ de ţi-e pe plac,
mai ieftină o cumperi de
la un om sărac;
dar în inel de şah o
piatră oarecare
la omul cel de rând tot
nestemată-i pare.
AŞA
CUM ÎN PUSTIE...
Aşa cum în pustie cel
însetat sub soare
săratele păminte le crede
reci izvoare,
aşa cum se grăbeşte sub
flacără fierbinte
şi apa căutată e doar în
a sa minte,
la fel nu-i negru numai
al moscului parfum;
mai negru te îneacă
întunecatul fum.
Nu tot ce-ţi năluceşte şi
minţile îţi fură
pereche-i cu destinul şi
soartei pe măsură!
ROSTI-NŢELEPTUL...
Rosti-nţeleptul: firii
prea-buna temelie
ruşinea e; şi paznic
învăţătura-i fie.
Sau bine-a zis Khosrou: povară-apăsătoare
e răutatea firii, născuta
viclenie.
În rai ajung cei blânzi,
prin ochii lor se vede
ce-i bun în om, ca
prundul prin apa străvezie.
Clara-vedere-a minţii le
iartă toate – fără
de mari nesăbuinţe şi-a
firii nebunie.
CEL
CARE-ŞI LASĂ TAINA...
Cel care-şi lasă taina
vederii, din ispită,
nu-şi va zări vreodată
dorinţa împlinită.
Ci-n inimă secretul să-l
strângi, oricât te arde
ascunzătoarea strâmtă,
încinsă ca o plită.
„Prieten să nu-l ştie,
duşmanul să nu-l afle“
îşi dăscăli mobadul
feciorul, în clipită.
Nu vezi ce-l sfătuieşte
şamanul pe şaman?
„Să nu laşi taina sfântă
de nimeni desluşită.“
DE
CAZI PE-O CALE...
De cazi pe-o cale
necurată
să nu te mai întorci
vreodată.
Să nu revii la o greşeală
dacă ţi-a fost cândva
iertată.
La fel nu-ţi merge! Nici
gazela
doar de verdeţuri nu
se-mbată.
Căinţa-i una; nici otrava
n-o vezi de două ori luată.
TU,
CE-ŢI PĂZEŞTI DE DUŞMANI...
Tu, ce-ţi păzeşti de
duşmani averi, comori şi praznic,
să ştii că numai
ştiinţa-i adevăratul paznic!
Măsură-nvăţătura îţi dă;
şi cumpătare,
astfel grăi-nţeleptul.
Nimic nu pierzi-năpraznic.
La fel, învăţătura din
iţe te descurcă;
la drumul bun îl scoate
pe rătăcitul caznic.
PRUNCIA,
PRIMII ANI...
Pruncia, primii ani ai
juniei, anii-s care
ţi-aduc cu-nvăţătura
şi-un dram de-ndemânare.
Doar când e mic pometul
e-n stare grădinarul
să-l crească, să-l îndrepte
cum vrea către cărare!
Dar cine-i mai dezvaţă
îndoituri şi noduri
când se-nălţă copacul şi
se usca prea tare!
VENIND
PE LUME GOL...
Venind pe lume gol nu
stăpâneai nici brumă
de lucruri nevăzute, dar
nici văzută humă;
la fel te vei întoarce,
cum ai venit, din haos:
îmbucături şi ţoale-s
doar trecător adaos.
Precum se spune: lumea e
numai puntea-naltă
pe care drumeţim o vreme
laolaltă.
CÂND
URA ÎNCOLŢEŞTE...
Când ura încolţeşte în
inimă, nu scade
ci creşte-ntruna: tare
precum semeţul brad e.
Cine-şi înalţă fapta şi-i
creşte metereze
cu ochiul deopotrivă la
duşmani să vegheze.
CU
DUHUL BLÂND...
Cu duhul blând destule
poţi împlini, se ştie,
pe care nu le duci la
capăt prin mânie.
O vorbă dulce-aduce
pierdutele-napoi,
cum nu le dobândeşti prin
luptă ori război.
DUŞMANUL
E ASEMENI CRISTALULUI...
Duşmanul e asemeni
cristalului, se zice:
nu te clinti de n-ai cum
să-l spargi, să-i afli frice,
iar dacă afli calea cum
să-l zdrobeşti, şi încă
nu l-ai ciobit, fă astfel
încât să-l spargi de strâcă.
CHIAR
DACĂ ŞTIINŢĂ MULTĂ...
Chiar dacă ştiinţă multă
până la cer ţi-e dată,
să mai asculţi se cade
de-o gură învăţată;
din lungi istorisiri se
ştie: nu-i în lume
duh neavând nevoie de-un
altul, să-l îndrume.
SPUNEA
ODATĂ TATA...
Spunea odată tata de-un
cerşetor pe-o stradă
intrând (şi-l căinase că
nimeni n-o sad vadă).
Cerşea din poartă-n
poartă la toţi câte-o felie:
făcuse-ntotdeauna această
meserie.
ROSTI-NŢELEPTUL:
CINE URMEAZĂ...
Rosti-nţeleptul: cine
urmează raţiunea
din toate va culege la
vremea scrisă, rod.
Crescând el însuşi,
faptele-alese înmulţeşte,
cu minte se fereşte de al
greşelii nod.
