PRIMII
POEŢI PERSANI (sec. IX-X): MUNGIK
„Abu-l-Hasan ’Ali ibn Mohammad din
Termez.
Face
parte dintre poeţii din cea de-a doua jumătate
a
secolului X şi care n-a creat la curtea din Buhara.
Moştenirea
sa literară depăşeşte cu puţin
cinci
sute de versuri, majoritatea fiind
fragmente
de unul-două distihuri.“
CE MĂRGĂRINT E-ACELA...
Ce mărgărint e-acela sub zahăr şi rubin?
Ce lună, printre nori de miresme, chipul plin?
Ce chiparos, de merge alene pe pământ
şi-nalţă un mehrab la care mă închin?
Legându-şi cingătoarea, ai zice că e focul
unindu-se cu valul din Zamzam, cristalin.
O noapte-ntreagă ochii mi-au plâns de doru-i sânge,
precum artera ruptă sub sabie, în chin.
Nu-s umerii şi gâtul copilei înfloritele
crengi, sau legănate de roade, prin grădini?
Gazele ce dau moscul sau frageda mireasmă
de roşii trandafiri, de iasomie, crin.
Câmpia dintr-odată îţi pare-mpodobită
cu pene de păun ce-n juru-i se dezbin.
O strună răsucită din ţitera lui Barbad
e-n orice plisc de păsări ce urcă în senin.
Ai zice: pretutindeni doar hurii care-n palme
un ceador de rubine şi nestemate ţin!
MAI SCUMPĂ CA DESENUL...
Mai scumpă ca desenul pe-armene catifele,
mai pură decât ploaia în luna lui Bahman!
Unde-ţi cobori cosiţa, miroase-a mosc şi stele,
unde-ţi arăţi obrazul, mă-nchin ca un brahman.
Cât văd, am Eufrat în lacrimile mele;
cu tine-alături, totul e-al primăverii-alean.
LA CHIP E LUNĂ...
Ea chip e Lună: tâmpla şi-acoperă, plăpândă;
la trup e chiparos: tulpina-şi învestmântă.
Nici chiparos, nici Lună, că floarea nu-şi încinge
mijlocul, şi nici Luna de-o cuşmă nu se-ncântă.
PRIVEŞTE BINE FLOAREA...
Priveşte bine floarea: culorile sunt două –
un mărgărint sub roşu înflăcărat topaz;
sau poate-ndrăgostiţii când se-ntâlnesc o clipă
şi se zăresc alături, obraz lângă obraz.
