sâmbătă, 28 septembrie 2013

PRIMII POEŢI PERSANI (sec. IX-X): SHAHID BALKHI



PRIMII POEŢI PERSANI (sec. IX-X): SHAHID  BALKHI

„Abu-l-Hasan Shahid ibn Hossein din Balkh.
Prieten al poetului Rudaki. Deşi din opera sa
poetică s-au păstrat numai 168 de versuri,
Shahid Balkhi rămâne unul din cei mai importanţi
poeţi ai pleiadei. Numele lui este citat de Rudaki
şi este cunoscut, de asemenea, datorită unor controverse
pe teme filosofice avute cu enciclopedistul
Zakaria Razi. A murit în anul 325 H/ 937.“

JUR SUFLETULUI TĂU...

Jur sufletului tău să nu te las vreodată,
să nu te părăsesc la sfatul cui mă-mbată
cu vorbe – că de vorbe şi sfaturi nu ţin seama:
oricum, nu-mi schimbă voia de jurământ legată!
Am auzit c-ajunge în rai cine-i întinde
setosului o cană şi pofta i-o desfată.
Din potârnichi, o sută de inimi nu-s cât una
de şoim, din robi o mie nu-i una împărată!
De-ar fi văzut al Chinei stăpân obrazul tău,
s-ar fi-nchinat, dinari zvârlind ca din covată!
De-ar li văzut al Hindului rege părul tău
şi-ar fi sfărmat din idoli puterea vinovată!
Eu sunt pe catapulta de chinuri, nimicit
ca Ibrahim, de-a flăcării ură tras pe roată:
dar ţie mă închin, răsură-a primăverii!
Ci lu eşti hibla rugii, credinţă-adevărată.

SPUN: SLAVĂ SOARELUI...

Spun: slavă Soarelui şi Lunii,
lui Venus, veşnic neatinse!
După sortite legi aleargă,
de-un drum anume pasul prins e.
Ca printre aştri-regi, cezarul
e Soarele: lumina-ntinse
nici peste griji, nici peste somn,
nici peste oşti, războaie-ncinse:
li-e grija doar a fi prieteni
şi a schimba priviri nestinse.

O, ŞTIINŢĂ! MULT Ml-E MILĂ...

O, ştiinţă! Mult mi-e milă de preţul tău mărunt
deşi din tine preţul oricărui lucru vine.
Nimic nu vreau din aur, de nu-i comoara ta,
mai bine nevoiaş, dar însoţit: cu tine!
Cel care-nvaţă-şi face din ştiinţă bună oaste,
dai prostul şi cu-o mie de oşti e de ruşine.

ÎN CER DOI MEŞTERI...

În cer doi meşteri: croitorul
şi-un ţesător îţi ies în cale.
Regească tiară coase unul,
al doilea ţese negre-abale.

ZICÂND CĂ-ŢI CÂNTĂ...

Zicând că-ţi cântă, târfa urlă
de nu poţi bea licoarea veche!
Să juri că-n gâtul ei o mâţă
e zdravăn trasă de ureche.

PECETLUITE GURI, TĂCÂND...

Pecetluite guri, tăcând
la tine-ar dobândi iertare:
mărinimos e leul, chiar
de-l spurcă vulpea lătrătoare.

SĂ N-ARĂŢI LA VIZIRI...

Să n-arăţi la viziri ce-am scris, nu micşora
rostindu-le în public, alesele-mi cuvinte!
Că nu eşti mai frumos decât un castravete
şi tot ce spui spurca-vei, urât şi fără minte.

ASEARĂ-NTRE RUINELE...

Aseară-ntre ruinele de la Tus trecând
văzut-am nu păunul, ci zbor de cucuvaie.
Am întrebat-o: veste ce-mi dai de vechea fală?
Ce-mi spui de aste ziduri? Răspunse: vae, vae.

DE-AR FI AVUT DUREREA...

De-ar fi avut durerea, ca vâlvătaia, fum,
în beznă-ntreaga lume ar zace scufundată.
Pământul de-ai străbate de la un cap la altul,
ferice om, în totul, n-ai să găseşti vreodată.

AVEREA PRECUM ŞTIINŢA...

Averea precum ştiinţa-s narcisă, trandafir,
ce nu răsar deodată-ntr-un loc, un timp, o fiinţă.
Atoateştiutorul averi nu poate strânge,
bogatul rareori adună-un dram de ştiinţă.

CA-NDRĂGOSTIŢII NORUL SUSPINĂ...

Ca-ndrăgostiţii norul suspină, ca iubita
grădina îl aşteaptă, râzând înfloritoare;
iar tunetul ca mine în hohot negru plânge,
ca mine, când întâmpin un răsărit de soare.

CÂND HOGEA M-A UITAT...

Când hogea m-a uitat, aminte
de mine îi aduc prin scris –
„copilului să nu-i dai ţâţă
până nu plânge“, s-a mai zis.