PRIMII
POEŢI PERSANI (sec. IX-X): RUDAKI
„Abuۥ
Abdallah Giafar ibn Mohammad Rudaki
din
Samarkand. S-a născut
între anii 50 - 60 ai secolului
IX şi a murit, după cum menţionează
majoritatea izvoarelor,
în 1040/41. Poet de curte
la Buhara. Cu figura acestui
«Adam al poeţilor» încep
cele şase veacuri de glorie
a poeziei persane. Creator
de şcoală, a influenţat
covârşitor dezvoltarea
ulterioară a poeziei
în Maverannahr (teritoriul
de la nordul Amu-Dariei),
Khorassan şi Iran. Rudaki
rămâne în istoria
literaturii persane ca
maestru de necontestat
al gazelului.“
PRIETEN SUNT
ADESEA...
Prieten sunt adesea cu
cel blamat de lume,
dar nu voi fi prieten cu soarta ne-nsemnată.
La fel stă peste regi emirul Abolfazl,
mai sus decât arama un mărgărint se-arată.
TÂNĂR, BOGAT, CĂLARE...
Tânăr, bogat, călare, veni în slujba ta
din depărtări, dorindu-ţi doar bine, după plac.
Va recunoaşte hogea că
peste zece ani
se va târî-napoi pe jos,
bătrân, sărac?
MULT TIMP AM FOST FERICE...
Mult timp am fost ferice, chiar beat, în astă casă
Gândeam: mai mare fala-mi decât cea de emir e!
Aceleaşi mi-s acum oraşul, zidul, trupul –
dar bucuria, oare, de ce-i nefericire?
ŢI-AR SPUNE-N DĂRNICIE...
Ţi-ar spune-n dărnicie că eşti chiar Hatem
Tay
în luptă eşti Rostam, feciorul lui Dastan.
Nu! Hatem niciodată n-a fost ca tine darnic
şi-n luptă lângă tine nu e bărbat Rostam!
CINE-ŢI SUCEŞTE BUCLA...
Cine-ţi suceşte bucla ca litera gim, cine
îţi face-o aluniţă precum un punct sub gim,
iar gura ta măruntă cine o face sâmbur
de rodiu, şi-l despică în două, să-l dorim?
PĂCAT DE PANEGIRICE...
Păcat de panegirice-n aur, de gazeluri,
că preţul lor în vorbe e greu de povestit.
La temelia lor stă harul; dar mai mare
e darul elocinţei, spre poleieli sortit.
NU ŞTIU CEREASCA BOLTĂ...
Nu ştiu cereasca boltă să fi născut vreodată
un ticălos zgârcit ca tine de flămând.
În ziua înălţării, nici hogea Abu-l-Ghasetn
de-a ta ruşine fruntea n-o scoate din mormânt!
LA CE FOLOS TE-NTORCI CU FAŢA...
La ce folos te-ntorci cu faţa spre mehrab, dacă mintea
ţi-e în Buhara, gândul – la fete din Taraz?
Învinge-al nostru Yzad a dragostei ispită:
primeşte de la tine, dar nu de la namaz!
SĂ BEI DIN VINUL ĂSTA...
Să bei din vinul ăsta – de cade-un strop în Nil
vreme de ani o sută îmbată-un crocodil!
De l-ar gusta gazela s-ar face-n glas ca leul
şi ar uita de tigru, panteră, sau de fii!
SĂ-MI TORNI DIN VINUL ROŞU...
Să-mi torni din vinul roşu şi vino lângă mine;
o mână ţine cupa, o alta ciangul ţine.
Dă-mi din licoarea-n care o licărire face
din piatră de farsahi, o piatră de rubine!
NU BEM SĂ NE-MBĂTĂM...
Nu bem să ne-mbătăm un vin ca de zambile:
doar să-l luăm din mâna frumoaselor copile.
Socot smintiţii toţi că n-avem pic de minte!
Dar nu suntem smintiţi, să ne-mbătăm cu zile!
E ŞCHIOP, ÎNSĂ TOT MERGE...
E şchiop, însă tot merge; fără urechi, aude;
e mut, dar elocvent; chiar fără ochi, tot vede!
Ca sabia se-ascute, ca şerpii-n răsucire,
la trup – ca-ndrăgostitul; la chip – un trist aed e.
LAUDĂ PRIMEŞTE GRAIUL...
Laudă primeşte graiul înţelept;
însă înţeleptul nu laudă nedrept.
Vorbele zgârcitului: dulci, dar fără rod.
Capra din sudălmi grasă n-o aştept.
TOT AŞTERNUTUL CASEI...
Tot aşternutul casei durerii-am aruncat
şi inima ne-o umplem de jar înlăcrămat;
astfel, purtând al lumii apăsător lăcat,
ca jertfa soartei ardem pe rug neîndurat.
STĂPÂN DACĂ ÎŢI EŞTI...
Stăpân dacă îţi eşti în sine – eşti ales,
pe orb şi surd de-l preţui mai bine – eşti ales,
dacă piciorul nu va lovi pe cel căzut,
ci mâna-i vei
întinde, s-aline – eşti ales.
PATRU LUCRURI ALUNGĂ DUREREA...
Patru lucruri alungă durerea la cel virtuos:
nume bun, minte, fire, trup nu mai prejos;
dacă Yzad ţi-a dat din acestea
folos,
pururi vesel trăind, ai din toate prisos.
TRĂIEŞTE ÎN DREPTATE...
Trăieşte în dreptate, cu datul mulţumit,
nu te-ncărca de-al poftelor lanţ şi nici cuţit;
nu pizmui pe-acela ce-averi îngrămădeşte –
mulţi trag mai greu; tu singur fă-ţi traiul fericit.
O, INIMĂ! IUBITEI PE MERIT...
O, inimă! Iubitei pe merit dă-i răsplată:
în ghearele de vultur te afli încă-o dată!
Să-i spui: fără de tine, suflarea rost nu are;
eu, numai cât o spiţă-s; tu, soarele, eşti roată.
CE-ŢI TREBUIE MAI MULT...
Ce-ţi trebuie mai mult decât să fii ca mine
prieten bun cu vinul şi vesel în frăţii;
nu-i lipsă ce nu ai; păcat, pentru oricine,
nu poate fi numit un lucru ce nu-l ştii.
RĂTĂCITOR, UITÂND DE NUMERE...
Rătăcitor, uitând de numere, ce crezi,
c-ai fost făcut pe lume să-i fii greşelii miez?
În avuţia ta, care-i această viaţă,
şi rătăciri şi fapte cinstite,-alături vezi.
PRIN BUCLELE CA VALURI...
Prin buclele ca valuri mânate de zefir
ai zice: o spărtură! Şi-n mijloc se arată
altă şuviţă – trupul de fată, ca un fir
care de restul undei s-a despărţit deodată.
IDOL TĂTĂRĂSC
Idol tătărăsc, primăvară- n floare,
vinul ce-mi turnai unde este oare?
Vinul cu lumini ca norul de furtună
adu-l în grădini de roze-aromitoare!
MIE, RUDAKI, IUBIND...
Mie, Rudaki, iubind, mi-a venit urât de viaţă,
lacrimile ca de sânge gene de coral dezgheaţă
şi de teama despărţirii care mă priveşte-n faţă
ard în focul geloziei – însă iadul mă răsfaţă.
DE EŞTI PENTRU GRĂDINILE MINŢII...
De eşti pentru grădinile minţii toamnă lină,
în schimb eşti primăvară-ntr-a dragostei grădină.
Cu-atât mai mult, iubirea proroc dacă mă face,
de-asemenea minune tu însăţi eşti de vină!
NU-I BUCURIE-N LUME...
Nu-i bucurie-n lume mai mare,-adevărată,
decât să vezi un chip de prieten că se-arată.
Durere mai amară nu ştiu în piept a fire
decât dintre prieteni amara despărţire.
CHIAR ÎN JALEA DESPĂRŢIRII...
Chiar în jalea despărţirii inima de-mi sângerează,
tot sunt fericit – că dorul pentru tine-o ţine trează;
nopţile îmi spun: Allah, dacă asta-i despărţirea,
cum va fi când întâlnirea ne-o aduce într-o oază?
DE CĂTRE EL UCISĂ...
De către el ucisă fără ruşine-ai fost:
nici strop inimă bună n-aveai drept adăpost.
Văd cu mirare: sufletul tău a fost cruţat
dar frumuseţea toată ţi-o
curmă, fără rost!
DE VÂNT SE BATE-O LAMPĂ...
De vânt se bate-o lampă-n fereşti – ce însuţi eşti
mă tem că se va stinge de veşti – cum însuţi eşti.
Dacă nu simţi din inima arsă-n lume fumul
fără miros în lume trăieşti – cum însuţi eşti.
DE JALEA TA CU OCHII...
De jalea ta cu ochii străpung agate: ace;
secretul meu pe-o mie de roze se desface.
De taina carc-n inima mea ascunsă zace
să spună numai lacrimi, simţirile-mi sărace.
DOAR CINE-I LA NECAZURI...
Doar cine-i la necazuri îmi cere sfaturi bune;
fierbintea întrebare doar febra mea o pune.
Dacă mi-e sete, nimeni – doar ochiul meu un strop
de apă spre uscatele buze-o să-mi adune.
HEI, PROSTULE, VISÂND HUZUR...
Hei, prostule, visând huzur şi bogăţie:
nu căuta Palatul, nădejdile-s deşarte!
Picioarele-mi îngheaţă de-a grindinii cădere:
ea-i stăvilarul care de ceruri ne desparte.
SPRE DOMNUL TĂU ÎNCHINĂ...
Spre Domnul tău închină al sufletului har –
şi nu fi trist de-un dirham,
nici din dinar – amar.
Ne vindem cinstea, sufletu-l dăm după credinţă,
în lupta cu ghiaurii ni-e viaţa nefiinţă.
CAD GRINDINI DIN VĂZDUHUL...
Cad grindini din văzduhul cuprins de-nnegurare,
cum cerul vrea pământul cu stele să-l presare.
De gheţuri câteodată aluneci, poţi să cazi –
cu toate astea omul rămâne în picioare.
