sâmbătă, 28 septembrie 2013

PRIMII POEŢI PERSANI (sec. IX-X): RUDAKI


PRIMII POEŢI PERSANI (sec. IX-X): RUDAKI

„Abuۥ Abdallah Giafar ibn Mohammad Rudaki
din Samarkand. S-a născut între anii 50 - 60 ai secolului
IX şi a murit, după cum menţionează majoritatea izvoarelor,
în 1040/41. Poet de curte la Buhara. Cu figura acestui
«Adam al poeţilor» încep cele şase veacuri de glorie
a poeziei per­sane. Creator de şcoală, a influenţat
covârşitor dezvoltarea ulterioară a poeziei
în Maverannahr (teritoriul de la nordul Amu-Dariei),
Khorassan şi Iran. Rudaki rămâne în istoria
literaturii persane ca maestru de necon­testat
al gazelului.“

PRIETEN SUNT ADESEA...

Prieten sunt adesea cu cel blamat de lume,
dar nu voi fi prieten cu soarta ne-nsemnată.
La fel stă peste regi emirul Abolfazl,
mai sus decât arama un mărgărint se-arată.

TÂNĂR, BOGAT, CĂLARE...

Tânăr, bogat, călare, veni în slujba ta
din depărtări, dorindu-ţi doar bine, după plac.
Va recunoaşte hogea că peste zece ani
se va târî-napoi pe jos, bătrân, sărac?

MULT TIMP AM FOST FERICE...

Mult timp am fost ferice, chiar beat, în astă casă
Gândeam: mai mare fala-mi decât cea de emir e!
Aceleaşi mi-s acum oraşul, zidul, trupul –
dar bucuria, oare, de ce-i nefericire?

ŢI-AR SPUNE-N DĂRNICIE...

Ţi-ar spune-n dărnicie că eşti chiar Hatem Tay
în luptă eşti Rostam, feciorul  lui  Dastan.
Nu! Hatem niciodată n-a fost ca tine darnic
şi-n luptă lângă tine nu e bărbat Rostam!

CINE-ŢI SUCEŞTE BUCLA...

Cine-ţi suceşte bucla ca litera gim, cine
îţi face-o aluniţă precum un punct sub gim,
iar gura ta măruntă cine o face sâmbur
de rodiu, şi-l despică în două, să-l dorim?

PĂCAT DE PANEGIRICE...

Păcat de panegirice-n aur, de gazeluri,
că preţul lor în vorbe e greu de povestit.
La temelia lor stă harul; dar mai mare
e darul elocinţei, spre poleieli sortit.

NU ŞTIU CEREASCA BOLTĂ...

Nu ştiu cereasca boltă să fi născut vreodată
un ticălos zgârcit ca tine de flămând.
În ziua înălţării, nici hogea Abu-l-Ghasetn
de-a ta ruşine fruntea n-o scoate din mormânt!

LA CE FOLOS TE-NTORCI CU FAŢA...

La ce folos te-ntorci cu faţa spre mehrab, dacă mintea
ţi-e în Buhara, gândul – la fete din Taraz?
Învinge-al nostru Yzad a dragostei ispită:
primeşte de la tine, dar nu de la namaz!

SĂ BEI DIN VINUL ĂSTA...

Să bei din vinul ăsta – de cade-un strop în Nil
vreme de ani o sută îmbată-un crocodil!
De l-ar gusta gazela s-ar face-n glas ca leul
şi ar uita de tigru, panteră, sau de fii!

SĂ-MI TORNI DIN VINUL ROŞU...

Să-mi torni din vinul roşu şi vino lângă mine;
o mână ţine cupa, o alta ciangul ţine.
Dă-mi din licoarea-n care o licărire face
din piatră de farsahi, o piatră de rubine!

NU BEM SĂ NE-MBĂTĂM...

Nu bem să ne-mbătăm un vin ca de zambile:
doar să-l luăm din mâna frumoaselor copile.
Socot smintiţii toţi că n-avem pic de minte!
Dar nu suntem smintiţi, să ne-mbătăm cu zile!

E ŞCHIOP, ÎNSĂ TOT MERGE...

E şchiop, însă tot merge; fără urechi, aude;
e mut, dar elocvent; chiar fără ochi, tot vede!
Ca sabia se-ascute, ca şerpii-n răsucire,
la trup – ca-ndrăgostitul; la chip – un trist aed e.

LAUDĂ PRIMEŞTE GRAIUL...

Laudă primeşte graiul înţelept;
însă înţeleptul nu laudă nedrept.
Vorbele zgârcitului: dulci, dar fără rod.
Capra din sudălmi grasă n-o aştept.

TOT AŞTERNUTUL CASEI...

Tot aşternutul casei durerii-am aruncat
şi inima ne-o umplem de jar înlăcrămat;
astfel, purtând al lumii apăsător lăcat,
ca jertfa soartei ardem pe rug neîndurat.

STĂPÂN DACĂ ÎŢI EŞTI...

Stăpân dacă îţi eşti în sine – eşti ales,
pe orb şi surd de-l preţui mai bine – eşti ales,
dacă piciorul nu va lovi pe cel căzut,
ci mâna-i vei  întinde, s-aline – eşti ales.

PATRU LUCRURI ALUNGĂ DUREREA...

Patru lucruri alungă durerea la cel virtuos:
nume bun, minte, fire, trup nu mai prejos;
dacă Yzad ţi-a dat din acestea folos,
pururi vesel trăind, ai din toate prisos.

TRĂIEŞTE ÎN DREPTATE...

Trăieşte în dreptate, cu datul mulţumit,
nu te-ncărca de-al poftelor lanţ şi nici cuţit;
nu pizmui pe-acela ce-averi îngrămădeşte –
mulţi trag mai greu; tu singur fă-ţi traiul fericit.

O, INIMĂ! IUBITEI PE MERIT...

O, inimă! Iubitei pe merit dă-i răsplată:
în ghearele de vultur te afli încă-o dată!
Să-i spui: fără de tine, suflarea rost nu are;
eu, numai cât o spiţă-s; tu, soarele, eşti roată.

CE-ŢI TREBUIE MAI MULT...

Ce-ţi trebuie mai mult decât să fii ca mine
prieten bun cu vinul şi vesel în frăţii;
nu-i lipsă ce nu ai; păcat, pentru oricine,
nu poate fi numit un lucru ce nu-l ştii.

RĂTĂCITOR, UITÂND DE NUMERE...

Rătăcitor, uitând de numere, ce crezi,
c-ai fost făcut pe lume să-i fii greşelii miez?
În avuţia ta, care-i această viaţă,
şi rătăciri şi fapte cinstite,-alături  vezi.

PRIN BUCLELE CA VALURI...

Prin buclele ca valuri mânate de zefir
ai zice: o spărtură! Şi-n mijloc se arată
altă şuviţă – trupul de fată, ca un fir
care de restul undei s-a despărţit deodată.

IDOL TĂTĂRĂSC

Idol tătărăsc, primăvară- n floare,
vinul ce-mi turnai unde este oare?
Vinul cu lumini ca norul de furtună
adu-l în grădini de roze-aromitoare!

MIE, RUDAKI, IUBIND...

Mie, Rudaki, iubind, mi-a venit urât de viaţă,
lacrimile ca de sânge gene de coral dezgheaţă
şi de teama despărţirii care mă priveşte-n faţă
ard în focul geloziei – însă iadul mă răsfaţă.

DE EŞTI PENTRU GRĂDINILE MINŢII...

De eşti pentru grădinile minţii toamnă lină,
în schimb eşti primăvară-ntr-a dragostei grădină.
Cu-atât mai mult, iubirea proroc dacă mă face,
de-asemenea minune tu însăţi eşti de vină!



NU-I BUCURIE-N LUME...

Nu-i bucurie-n lume mai mare,-adevărată,
decât să vezi un chip de prieten că se-arată.
Durere mai amară nu ştiu în piept a fire
decât dintre prieteni amara despărţire.

CHIAR ÎN JALEA DESPĂRŢIRII...

Chiar în jalea despărţirii inima de-mi sângerează,
tot sunt fericit – că dorul pentru tine-o ţine trează;
nopţile îmi spun: Allah, dacă asta-i despărţirea,
cum va fi când întâlnirea ne-o aduce într-o oază?

DE CĂTRE EL UCISĂ...

De către el ucisă fără ruşine-ai fost:
nici strop inimă bună n-aveai drept adăpost.
Văd cu mirare: sufletul tău a fost cruţat
dar frumuseţea toată ţi-o  curmă, fără rost!

DE VÂNT SE BATE-O LAMPĂ...

De vânt se bate-o lampă-n fereşti – ce însuţi eşti
mă tem că se va stinge de veşti – cum însuţi eşti.
Dacă nu simţi din inima arsă-n lume fumul
fără miros în lume trăieşti – cum însuţi eşti.

DE JALEA TA CU OCHII...

De jalea ta cu ochii străpung agate: ace;
secretul meu pe-o mie de roze se desface.
De taina carc-n inima mea ascunsă zace
să spună numai lacrimi, simţirile-mi  sărace.

DOAR CINE-I LA NECAZURI...

Doar cine-i la necazuri îmi cere sfaturi bune;
fierbintea întrebare doar febra mea o pune.
Dacă mi-e sete, nimeni – doar ochiul meu un strop
de apă spre uscatele buze-o să-mi adune.

HEI, PROSTULE, VISÂND HUZUR...

Hei, prostule, visând huzur şi bogăţie:
nu căuta Palatul, nădejdile-s deşarte!
Picioarele-mi îngheaţă de-a grindinii cădere:
ea-i stăvilarul care de ceruri ne desparte.

SPRE DOMNUL TĂU ÎNCHINĂ...

Spre Domnul tău închină al sufletului har –
şi nu fi trist de-un dirham, nici din dinar – amar.
Ne vindem cinstea, sufletu-l dăm după credinţă,
în lupta cu ghiaurii ni-e viaţa nefiinţă.

CAD GRINDINI DIN VĂZDUHUL...

Cad grindini din văzduhul cuprins de-nnegurare,
cum cerul vrea pământul cu stele să-l presare.
De gheţuri câteodată aluneci, poţi să cazi –
cu toate astea omul rămâne în picioare.