PRIMII
POEŢI PERSANI (sec. IX-X): TAHER CIAGHANI
„Amir Abu-Yahia
(Abu-l-Hasan?) Taher
ibn Abu-l-Abbas Fazl ibn
Abu-Bakr Mohammad ibn
Abu-Said Mozaffar ibn
Mohtagi Ciaghani.
Se cunoaşte doar anul
morţii – 337 H. (987).“
PAHARNICUL CA LUNA...
Paharnicul ca luna se drege de beţie
în zori: şi ochii lui ne par, de somn, narcise;
iar cupa-n mâna lui, o stea: cum bem dintr-una
îndată-nvăpăiată e cea ce se golise.
Un nor din sud ca haina de-ntunecată blană
aruncă spre ţărână un tiv de neguri scrise,
iar aerul încins cu brâu de curcubee
pe rând un galben, verde şi roşu paradis e.
De parc-ar îmbrăca vreo trei cămăşi, cu tivuri
din ce în ce mai scurte, ce flutură deschise.
ÎMI STRÂNGE PIEPTUL...
Îmi strânge pieptu-n ochii ce se-ngustează-abia:
stăpâna catifelei
albastre-peruzea.
Gazelă-ar fi-n privire, în umblet, potârniche,în graţie, onagră, panteră-n pândă rea.
I-s vorbele amare, iar buzele: dulceaţă;
otrava dintre două zaharuri cum sclipea!
Nu-s oare chiar săgeţi lovind cu vârf de stea?
Desigur acest idol vrea sângele să-mi verse
ca să-şi vopsească murgul în roşu de hená.
DESTINUL NU NE-AJUTĂ...
Destinul nu ne-ajută c-un ceas de-alean, e-un van;
l-ajută, să te vadă, doar pe duşman – şi-n van
Pe-a noastră voie, însă, nu face niciodată;
cu toţi năpăstuiţii e mai avan, şi-n van.
O FLOARE CU PICIORUL...
O floare cu piciorul din verde smalţ lucind:
pe cap, amestecate sunt aur şi argint.
Un snop – de parcă-s unghii de hurie, întinse;
iar între ele ochii de şoim cuţite-ntind.
