ANA BLANDIANA
BALADĂ
N-am altă Ană,
Mă zidesc pe mine,
Dar cine-mi poate spune că-i destul,
Când zidul nu se surpă de la sine,
Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintând de-a valma prin coşmar.
Şi iar zidesc
Cum aş zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sortită să se năruie la mal;
Şi iar zidesc,
O, var
Şi cărămidă
Şi, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam:
N-am altă Ană
Şi pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.
MAMĂ
Mamă, întâiul meu mormânt,
Beznă fierbinte,
Cu-atâta nerăbdare prostească
parăsită,
În timp ce fiecare bulgăr
Al ţărânei sale
Se-mpotrivea plecării fără rost.
Îmi vei ierta vreodată învierea,
Grăbita înviere ce mă rupea de tine
Pentru ca, din lumină în lumină,
Să mă apropie de-o altă moarte?
E tot mai frig,
Străinătatea mă pătrunde,
Pe cum mă urc se şterge drumul înapoi.
E-atâta depărtare pân’la tine,
Că s-ar putea-nălţa biserici
Să mijlocească rugile-ntre noi.
ÎŢI
MAI ADUCI AMINTE PLAJA?
Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.
PIETA
Durere limpede, moartea m-a-ntors
În braţele tale supus, aproape copil.
Tu nu ştii dacă trebuie să mulţumeşti
Sau să plângi
Pentru fericirea aceasta,
Mamă.
Trupul meu, dezghiocat din taină,
Este numai al tău.
Dulci lacrimile tale îmi picură pe umăr
Şi mi se strâng cuminţi lângă claviculă.
Ce bine e!
Neînţelesele peregrinări şi cuvintele,
Ucenicii de care eşti mândră şi care te
sperie,
Tatăl, bănuitul, nerostitul, veghind,
Toate-s în urmă.
Liniştită de suferinţă-nţeleasă
Mă ţii în braţe
Şi pe furiş
Mă legeni uşor.
Leagănă-mă, mamă.
Trei zile numai sunt lăsat să m-odihnesc
În moarte şi în poala ta.
Va veni apoi învierea
Şi din nou nu-ţi va mai fi dat să-nţelegi.
Trei zile numai,
Dar până atunci
Mi-e atât de bine
În poala ta coborât de pe cruce,
Încât, de nu mi-ar fi teamă că
te-nspăimânt,
Lin mi-aş întoarce gura
Spre sânul tău, sugând.
ŢĂRM
Somnul pulsează ca un ocean
Şi ritmic loveşte în ţărmul viu
Ce încă mai sunt, şi mă surpă, şi scriu
Cu spinii pleoapei plecate viclean;
Mai smulg o silabă din ape, pământ
Moale de somn, lângă una mai veche,
Oceanu-mi scandează chemări în ureche
Şi ritmic loveşte în ţărmul ce sunt;
Mă surp cu o literă, cu o vobă, c-un
an,
Din dulci calendare mă nărui şi-adorm,
Pe când, morfolindu-şi poemul
diform,
Somnul pulsează ca un ocean.
ÎN
SOMN
Greierii cântă numai în somn,
Greierii ziua sunt numai insecte,
Lăsaţi-i să doarmă şi-ascundeţi-i,
ierburi,
De sincerităţile zilei, suspecte;
De adevărul uscat şi zadarnic
Fereasacă-i al rouăi prea limpede domn
Şi tot ce nu reuşesc să trăiască
Întâmplă-li-se în somn;
Lăsaţi-i să doarmă legaţi de coşmare,
Cântând ca din strune din propriile funii,
Subţiri prinţi de ţipăt jertfiţi ascuţit
Singurătăţilor lunii.
IMN
Răsari de unde ochii mei nu văd
Şi creşti spre unde văzul meu
n-ajunge,
Pod înfrunzit, întins peste prăpăd,
Materie primă pentru cruce;
Stâlp fraged susţinând cu fructe cerul,
Al binelui şi-al răului egal,
Prin care curge, sevă, adevărul
Încolăcit de şarpele vasal;
Sens răsturnat al lumilor văzute,
Cu rădăcile întoarse în văzduh
Pe ale cărui frunze, stranii plute,
Trece pe râul morţii câte-un duh;
Înaltă bărbăţie din pământ,
Maternitate pururea fecioară,
Foşneşte-mă în fiecare vânt
Şi-nvaţă-mă să mor a doua oară.
SĂMÂNŢA
Cu mâinile murdare de pământ
Mi-ating obrazul singură şi îl mângâi,
Ţărâna pe ţărână lasă urmă
Gingaşă ca în ziua dintâi
Şi simt cum o sămânţă din noroiul
Ce mi se urcă pe obraz
Întinde rădăcini duioase-n carnea
Înfiorată de amiaz.
Nu m-aş mira să se deschid-o floare
Cu sângele meu sevă-n ea curgând,
Precum o hrană mult mai de departe
Ajunsă-n mine însămi din pământ.
PLANETĂ
FIERBINTE
Planetă fierbinte explorată de-un greier,
Febră cântătoare ascuţit,
Trupul meu vrăjit de sine însuşi
Se ascultă fericit.
Prizonier cu lanţuri moi şi foşnitoare
Şi purtând cătuşe încă vii de fân,
Dulce-nvins de ierburi şi pe jumătate
Îngropat în cântul marelui stăpân –
Cel supus şi aspru, fermentând miresme,
Inventând alcooluri, viermi şi buruieni,
Gata să primească trupul meu subţire
Ca pe un ştiut de mult refren.
Câtă frumuseţe sfântă risipită
Ca s-ascundă lumii durerosul creier
Reîntors în ţărnă mândru de-a fi fost
Hăituit de-un greier...
ELEGIE
Bandajează-mi rănile naive,
Doamnă frumoasă şi bună,
Rănile prin care credinţa mi s-a scurs,
Clipă cu clipă, o lună.
Frunze uşoare ce nu mai urăsc
Şi n-or mai iubi niciodată
Aşază-mi-le compresă pe frunte,
Galbenă doamnă iertată.
Leagă-mi urechile cu foşnet de aripi
Să uit mecanicul vuiet de zbor
Şi pentru a nu mai căuta să-nţeleg
Acoperă-mi ochii uşor.
Şi lasă ploaia să curgă pe trupul
Prin care uimirea a trecut ca un plug,
Îngăduie limbilor roşii-ale ierbii
Să mă suie pe rug.
Îndură-te-apoi şi cheamă ninsoarea
Să cadă nebună, să cadă,
Labele păsărilor să-mi pună, pioase,
Cruci pe zăpadă.
CÂNTECUL
Cântecul ăsta îl scriu pe frunze cu-o
dudă,
În urma mea vin furnici în cohorte şi-l
sorb,
Nicio ureche nu va putea să-l audă
Şi tot văzduhul va fi pentru raza mea orb.
Furnicile însă îl vor purta în pământ
Şi ploile nu vor putea pătrunde să-l
şteargă,
Semniţele îl vor înţelege căzând
Şi-l va simţi numai fragedul vierme din
fragă.
Iarba-l va scoate anul viitor la lumină
Şi o să-l crească şi-o să-l usuce
soarele,
Iar dac-o să aibă noroc or să vină
Şi or să-l pască somnoroase şi
indiferente mioarele.
Va curge în lapte apoi înţelept,
înstelat,
Şi nimeni n-o să-şi mai aducă aminte
C-a fost zămislit din păcat,
C-a fost gândit în cuvinte.
AUD
Aud cum păşeşte cineva după mine în lună
Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – albăstrele,
Un pas greşit – mătrăgună.
Aud cum păşeşte cineva după mine în soare
Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – turturele,
Un pas greşit – cântătoare.
Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – ghilimele,
Un pas greşit – poezie.
