ADY ENDRE
(22
noiembrie 1877 - 27 ianuarie 1919)
CEI CE AJUNG MEREU PREA TÂRZIU
Mereu ajungem prea târziu,
Venim, desigur, de departe.
Ni-i pasul trist şi e pustiu,
Mereu ajungem prea târziu.
Nu ştim nici să murim în pace,
Când vine Moartea-ntr-un sfârşit
În suflet flacără se face,
Nu ştim nici să murim în pace.
Mereu ajungem prea târziu,
Târziu ni-i visul şi succesul,
Limanul, pacea, port pustiu,
Mereu ajungem prea tarziu.
CAR CĂLĂTORIND PRIN NOAPTE
Ce
ciuntă este astăzi Luna,
Şi cât
deşert cu noaptea vine,
Câtă tristeţe-i azi în mine,
Ce ciuntă este astăzi Luna.
Întregul Tot s-a sfărâmat,
În arderi totul se împarte,
Toate iubirile sunt sparte,
Întregul Tot s-a sfărâmat.
Mă poartă-n goană-un şubred car,
Un vaier pare a-l petrece,
Când ţipăt cald, când pace
rece,
Mă poartă-n goană-un
şubred car.
CUTREIER APE NOI
Tu porţi eroul
vremii care vine,
Vaporul meu, să
râdă orişicine,
Zboară, vaporul
meu,
Tu porţi eroul
vremii care vine.
Să zbori plutind, plutind mereu mai iute,
Pe Ape noi, mari Ape ne-ncepute,
Zboară, vaporul meu,
Să zbori plutind, plutind mereu mai iute.
Noi orizonturi îţi lumină faţa,
Clipă de clipă-i nouă, largă Viaţa,
Zboară, vaporul meu,
Noi orizonturi îţi lumină faţa.
Nu vreau oceanul viselor visate,
Noi chinuri, taine, doruri voi străbate,
Zboară, vaporul meu,
Nu vreau oceanul viselor visate.
Eu nu-s vioara celor fără vlagă,
Duh sfânt sau duh de cârciumi de mă leagă,
Zboară, vaporul meu,
Eu nu-s vioara celor fără vlagă.
SĂ MĂ VEDEŢI CU
LIMPEZIME
Eu vreau să mă iubiţi pe mine,
Am poate merite puţine:
Eu vreau să mă iubiţi pe mine.
Astăzi sunt eu cel fără seamăn,
Mâini poate meritele-mi scad,
Astăzi sunt eu cel fără seamăn.
Poimâine poate vine altul,
Azi eu sunt cel neasemuit,
Poimâine poate vine altul.
Nu pot să-aştept, nu pot să-aştept,
Nu pot să-aştept căci sunt grăbit,
Nu pot să-aştept, nu pot să-aştept.
Eu vreau să mă iubiţi pe mine,
Să mă vedeţi cu limpezime,
Eu vreau să mă iubiţi pe mine.
PSALMII DE I-AM ÎNVĂŢAT
Psalmii de i-am
învăţat,
Îndelung de ne-am rugat,
Lepădăm,
Şi uităm, uitării dăm.
De-am iubit cereasca pară,
Focul Soarelui de vară,
Lepădăm,
Şi uitam, uitării dăm.
De-am avut şi vin pe masă,
Mamă, dragoste, mireasă,
Lepădăm,
Şi uităm, uitării dăm.
De ne-a dus vânt van prin lume,
Dacă-am prins şi vremi mai bune,
Lepădăm,
Şi uităm, uitării dăm.
De-am avut şi zile sfinte,
Grijă, voie, suflet, minte,
Lepădăm,
Şi uităm, uitării dăm.
CARELE DIN DEPĂRTARE
Peste un ceas răsare Luna
Şi-n lungul drumului cel mare
Către oraş, pe drum de piatră
Vin, vin,
Vin carele din depărtare.
Şi iată Luna, sună muzici,
E brumă de-ntomnare
Şi scârţâind, ţesute-n alb de lună
Vin, vin,
Vin carele din depărtare.
Toţi cei ce-şi dau spre Lună faţa
În somn sunt prinşi de-nfrigurare
Când de departe vin zorite,
Vin, vin,
Vin carele din depărtare.
Către oraş, să ia, să deie,
Scârţâitoare, scrâşnitoare,
Roţi şubrede-nvârtind cu ţipăt,
Vin, vin,
Vin carele din departare.
Scapără Luna, urcă zorii
Şi-n zori mulţimi de felinare
Pălesc în lung de străzi când, iată,
Vin, vin,
Vin carele din departare.
Şi în oraş cu trupuri frânte
Sărmani trăind treziri amare
Îi vor pe cei ce vin şi-aşteaptă:
Vin, vin,
Vin carele din depărtare.
Apune Luna ostenită
Şi suie purpuriul Soare,
Râzând, minune rotitoare:
Vin, vin,
Vin carele din depărtare.
SUNT RANĂ DE JĂRATIC
Sunt rană de jăratic, ard zvâcnit,
Lumina chin îmi e şi roua chin e,
Te vreau pe tine, iată, am venit,
De-un chin mai plin mi-i dor, te vreau pe tine.
Scapără, alb încinsă vâlvătaie,
Sărutul doare, dorurile dor,
Tu eşti infernul meu şi chin şi vaier,
Tare mi-i dor de tine, tare dor.
Dorul m-a rupt, sărut m-a-nsângerat,
Sunt rană, chinul, noul chin mi-i hrana,
Dă-mi chinuri mie, cel înfometat,
Sărută-mă, sunt rană: arde rana.
POETUL PUSTEI UNGUREŞTI
Flăcău cuman cu ochii mari era,
Menit de doruri multe să bolească,
Păzea o turmă şi-astfel străbătea
Vestita pustă ungurească.
Amurguri şi miraje lunecând
De mii de ori i-au pus pe suflet stea,
Dar de-i creştea în inimă vreo floare
Poporul turmei i-o păştea.
De mii de ori gândind la vin, la moarte,
Ori la femei a dat un chip minunii,
Sfânt cântăreţ ar fi putut să fie
În orişicare altă parte-a lumii.
Dar de-şi privea ortacii, tâmpii, sluţii,
Murdari păzind spinarea turmei sure,
Tacea şi cântecul şi-l îngropa
Şi fluiera ori începea să-njure.
MII DE TRANDAFIRI ÎN PUSTĂ
Trăiam în Pustă şi-a venit ispita:
Cu traista-i cântătoare, năzdrăvana,
Venea, venea, venea râzând Satana.
Prin Pusta arsă de urzici şi spini
El presăra comori în faţa mea
Şi-n mii de trandafiri le prefăcea.
Şi merg cântând şi aur greu culeg
Şi-mi râd de vise şuie şi-amăgiri,
Căci, iată, umblu printre trandafiri.
Pământul sterp îmi sângeră piciorul,
Şi cânt pe când las stropi de sânge grei,
În valea trandafirilor, ehei!
NEPOTUL LUI GHEORGHE DOJA
Eu sunt nepot dintr-ai lui Gheorghe Doja,
Plângându-mi neamul, nobil opincar.
Hei, domni, mai bine-ar fi să staţi de vorbă
Cu cei ce poartă coasa, căci Vara e de jar.
Vara-i de jar şi coasa-i dreaptă iar,
Hei, domnilor, pumni albi şi răi şi moi,
Ce-ar fi de-ar fi ca oastea pribeagă a lui Doja
Cu groaznică mânie să vină peste voi?
Poporul dacă vine, hei, domni, ce va mai fi?
Şi din cetăţi tâlhare-ncotro vă trage soarta,
Oşti laşe? Când cu vuiet uriaş ne vom propti
Să-nchidem poarta?
