NAHAPET KUCEAC
NOAPTE, STAI, RĂMÂI, TU, BEZNĂ...
Noapte, stai, rămâi tu, beznă: an să fii, de ai putere!
Iată, mi-a sosit iubita: veac să fii, de ai putere!
Ceas din zori, te poticneşte: jocuri noi iubirea cere.
Ne-alungi dulcele-ntuneric şi ne mâi către durere!
TU EŞTI UN INEL DE AUR...
Tu eşti un inel de aur, eu sunt piatră preţioasă.
Lângă râu eşti iarba crudă, eu sunt roua la amiază.
Eşti un măr rămas pe creangă, eu sunt frunza credincioasă.
Când o mână te-o culege, eu mă voi usca sub rază.
SPUI, LUCEFERE, CĂ LUMEA...
Spui, lucefere, că lumea luminată-i doar de tine.
Ah, o lună pământeană lângă piepu-mi strâns se ţine.
De-i iau vălul, mult mi-e teamă că sub razele-i divine
Te topeşti şi-arunci o lume în grea beznă şi-n suspine.
DOAR A TA VOI FI, ŞOPTIT-AI...
Doar a ta voi fi, şoptit-ai. Nu e vreo minciună, oare,
Şi uita-vei jurământul pentru-o nouă alintare?
Dacă altul te-o atinge, zilele-mi vor fi amare.
Doamne, fă să nu-i sărute nimeni dulcea-mi sărutare.
OCHII TĂI SE-NTREC CU MAREA...
Ochii tăi se-ntrec cu marea de la Mestra-n adâncime.
Părul ţi-e la fel ca valul prins de-a vântului asprime.
Tu eşti salcă, tu eşti mărul rumen, plin de frăgezime.
Roza ta va umple lumea cu miresmele-i divine.
CÂND ERAI A MEA...
Când erai a mea, în arbori a fost frunza domnitoare.
Ai plecat: în locul frunzei neaua a ţesut covoare.
O, prietena mea, vino, n-ai să simţi nici o schimbare!
Alunga-voi orice umbră – pentru tine voi fi soare.
DE CÂND M-AM NĂSCUT, ALEANUL...
De când m-am născut, aleanul nu-mi aflai în rugăciune;
Când am fost chemat de preot n-ascultai prea mult ce spune;
Dar de m-a privit frumoasa, i-am slăvit dulcea minune.
La genunchii-i mi-e altarul. Sânii, loc de-nchinăciune.
PÂRÂIAŞULE, TU MURMURI...
Pârâiaşule, tu murmuri printre stâncile semeţe.
Din ce ţară eşti, de unde?
Nu-ţi văd firul printre pietre, însă glasul tău tot creşte
Şi în suflet îmi pătrunde.
Te-a îmbogăţit iubirea – tot alergi către iubită
Cu mulţimea ta de unde.
Tu nu ştii ce e odihna – poate că străinătatea,
Ah, iubita ţi-o ascunde.
VEŞNIC AŞ PRIVI LA CHIPU-ŢI
Veşnic aş privi la chipu-ţi gingaş, luminat de lună,
Şi te-aş săruta pe gura cu vin dulce îmbătată.
Ochiul tău e-al mării leagăn, gura: roze în cunună,
Şi ţie plină totdeauna de o rouă-nmiresmată.
TINERI SUNTEM, DAR IUBIREA...
Tineri suntem, dar iubirea când e chin, cînd zi senină.
Arc ţi-e trupul, dar nici arcul precum tine nu suspină.
Sânii tăi sunt struguri; pieptul răsărit de ziuă lină –
De-l descoperi şi mai tare, cu atât e mai lumină.
OCHII? UN OCEAN; SPRÂNCEANA...
Ochii? Un ocean; sprânceana – mult mai neagră decât norii.
De la florile de roze în obraz ţi-ai pus bujorii.
La ce-i bună lumânarea? Tu aduci pe lume zorii.
Cu-ai tăi sâni şi-a lor lumină chiar şi-n morţi trezeşti fiorii.
MI-AI VENIT, DE UNDE,-N CASĂ...
Mi-ai venit, de unde,-n casă? Nu te-am cunoscut vreodată.
Mâneca ţi-era ca jarul – astăzi focul mă îmbată.
Aurul iubirii-n taină l-ai topit înflăcărată.
Inima-n inel de aur mi-e, ca pasărea, legată.
PENTRU TINE, ÎN BĂTAIE...
Pentru tine, în bătaie frânt am fost până la oase.
Mi-a cusut un doctor rana cu fir tainic de mătase.
La cea dragă voi ajunge chiar zdrobit şi rupt în şase.
Mi-oi lipi de ea obrazul şi mânia-o să mă lase.
ÎMI ERA URÂT DE MOARTE...
Îmi era urât de moarte pe a chinului cărare,
Când, iubito, deodată, te-am zărit în depărtare.
Alergam ca însetatul la un murmur de izvoare,
Să-mi lipesc de ele buza pe arşiţa cea mai mare.
NU VĂD ALTA MAI FRUMOASĂ...
Nu văd alta mai frumoasă, de privesc încolo-ncoace.
Eşti ca luna ce răsare printre stelele sărace.
De An nou, de când e lumea, o urare doar se face;
Merg alături de iubită: azi, uraţi-mi cât vă place.
FĂRĂ SAŢIU-AŞ BEA DIN VINUL...
Fără saţiu-aş bea din vinul care-obrajii-ţi pârguieşte.
De-aş putea să rup mai iute mărul care-n raiu-ţi creştete,
Sânii-ţi să-mi păzească somnul, răsplătit aş fi regeşte.
Pentru-atât aş da şi morţii plata care şi-o pândeşte.
ŞI LUCEAFĂRUL, ŞI LUNA...
Şi luceafărul, şi luna dintre piscuri se-nălţară.
Strânsu-mi-am iubita-n braţe şi-am uitat tristeţea-amară.
Domnul mi-a şoptit: „Iubeşte-o, ea-i izbânda mea cea rară;
Altă frumuseţe-asemeni n-am creat în nicio ţară.“
O, IUBITA, DE LA BAIE...
O, iubita, de la baie se-ntorcea îmbujorată!
Oamenii se-opreau în cale cu privirea îmbătată.
Vălul ea-şi trăgea făcându-mi semn cu geana ridicată:
„Du-te-acum şi vino noaptea când e negura bogată.
Ştii că nu am fost zgârcită în alinturi niciodată.“
DACA EA, CARE-ŞI CUPRINDE...
Dacă ea, care-şi cuprinde, strâns, mijlocu-n cingătoare
Ar fi fost în sărăcie, iară eu un om cu stare,
Mi-aş fi dat întreaga pungă, cu parale sunătoare.
Aş fi-adăugat în taină, fără nicio supărare,
Un preţ bun de aluniţe, căci în parte fiecare
Merită o piatră scumpă şi-o-ntâlnire pe-nserare.
UN DOR GREU MEREU MA PRINDE...
Un dor greu mereu mă prinde, şi-acest dor şi se cuvine.
Numai ceasul întâlnirii firul vieţii mi-l mai ţine.
Omul, uneori, trăieşte chiar un veac, şi mult mai bine,
Dar doi bani nu face veacul când iubita nu-i cu tine.
IA O RODIE ŞI-O FRÂNGE...
„Ia o rodie şi-o frânge – vezi câte rubine are?
Pentru orice bob în parte tu să-mi dai o sărutare.“
,,Te credeam un om cu minte, când mai auzit-ai oare
Ca doi inşi să se sărute până la ivit de soare?“
CU SMOCHINE ŞI CAISE
Cu smochine şi caise pomul bun ne mulţumeşte.
Fără rod frumoasă-i salca, dar la ce ne foloseşte?
Deseori iubim în taină, dar la ce ne foloseşte?
Chiar să mori din dor se poate, dar la ce ne foloseşte?
SUFLETU-A PLECAT DIN TRUPU-MI...
Sufletu-a plecat din trupu-mi: lacrimi am vărsat orbeşte.
„Unde mi te-ai dus, în tine viaţa mea sălăşluieşte.“
„Te credeam mai plin de minte, dar îţi spun prieteneşte
Când o casă e distrusă şi stăpânu-o părăseşte.“
NU, NEVOIE N-AM DE TINE...
Nu, nevoie n-am de tine –
Mi-ai luat somn şi clipe line,
Tu m-ai ars cu o săgeată,
Dar de gheaţă-ai fost cu mine.
Chiar de-ai fi apă curată,
Nu te-aş mai sorbi vreodată.
De-ai fi viţă încărcată,
Vinul să-ţi mai beau nu-mi vine.
