HOVHANNES TLCURANŢI
ÎN DRUM FRUMOASA MI-A IEŞIT DEODATĂ
În drum frumoasa mi-a ieşit deodată.
Am împietrit pe loc fără suflare
Văzându-i fraga gurii-mpurpurată.
Ea-i pe pământ precum o sărbătoare.
Alt chip asemeni n-am văzut niciunde.
În ochi i-aleargă ale mării unde,
În părul ei tot aurul se-ascunde.
Sprânceana ei ca bezna-i la culoare.
Din harul ei lumină lumea fură.
M-a prins în mreajă dulcea ei făptură.
Atâta-i de frumoasă şi de pură
Încât i-aş da şi ultima-mi suflare.
Când ochii noştri îşi jucară jocul,
Ca lumânarea i-am sorbit tot focul
Şi-am împietrit văzând că n-am norocul
Să-i fiu pereche-n lumea asta mare.
Vai, Hovhannes, iubirea nu răsfaţă!
Tu ia mai des aminte şi învaţă
Că-s numărate zilele în viaţă
Şi orice frumuseţe-i trecătoare.
NU MĂ OMORÎ, IUBIRE...
Tu eşti floarea cea aleasă, tu eşti roza minunată,
Ochii-ţi sunt la fel ca marea cu-a ei apă-nvolburată.
Sânii tăi sunt roadă plină; cum să gust din ea vreodată?
O, îmi eşti judecătorul, eu aştept la judecată:
Nu mă omorî, iubire,
Oricât eşti de însetată!
Nici minunea crucii sfinte harul nu ţi-l poate-atinge.
Nu găsesc nimic pe lume care te-ar putea învinge.
Tu eşti foc sau eşti ţărână?
Mâna dacă tu mi-ai strânge,
M-aş întoarce iar la viaţa ce credeam că mi se stinge.
Nu mă omorî, iubire,
Oricât eşti de însetată!
Omul uită de ruşine; chiar bisericeasca faţă
N-are cum scăpa din mreaja-ţi ce se-ntinde şi înhaţă.
Dorul o să-i curme somnul. Teama nu-i mai dă povaţă.
Râde lumea şi-auzi vorbe; cine nu-i de râs în viaţă?
Nu mă omorî, iubire,
Oricât eşti de însetată!
O, tu, lapte şi migdală. O, tu, şipot plin cu miere!
Spinul să-i înţepe ochiul şi să crape de durere
Celui ce te cleveteşte! O, tu, stor sub care piere
Ochiul dulce, o, tu, chipreş ce străbaţi înalte sfere!
Nu mă omorî, iubire,
Oricât eşti de însetată!
Sunt un fluture ce piere pârjolit de o văpaie.
Ziua-ntreagă văd pe chipu-ţi soarele în vâlvătaie.
Când rămânem împreună, răsuflarea mi se taie,
Inima nebună-mi bate, ca un ropotit de ploaie.
Nu mă omorî, iubire,
Oricât eşti de însetată!
O, lumina frunţii tale o asemui unei stele!
Sânii-ţi sunt precum şamamii, rai cu porţi de aur, grele;
În desagi ai două mere; ale tale acadele
Să le am, puţin îmi pasă de Misir şi toate cele!
Nu mă omorî, iubire,
Oricât eşti de însetată!
De mi-ai da o sărutare, eu aş da tot Khorasanul,
Şi Abaşul tot, şi Delhi, Yemenul şi Hindustanul;
Preţul părului tău este China-ntreagă şi Iazdanul,
Toată Hetia, Stanbulul, cel fălos, şi Badahşanul.
O, Tlcuranţi, ce multe-nşiri, cu mintea mai uşoară
Decât însăşi aripioara fluturelui care zboară!
