RAZMIC DAVOIAN
Printre umbre (1967)
Recviem (1969)
Pline cu miere (1973)
Desfă-ţi coaja (1975)
Poeme (1980)
MĂ STRIGĂ CINEVA...
Mă strigă cineva,
Doi inşi mă strigă,
Mă strigă cei în viaţă şi cei morţi,
Mă strigă toţi străinii cu glasul părinţilor
Şi părinţii mă strigă
Cu glasul nesfârşit din
vinele mele.
Glasurile celor vii fac acelaşi pas cu mine,
Râd cu mine
De tristeţea oamenilor stranii.
Glasurile morţilor se aud din depărtare –
Asemeni unor bolţi atârnă
în tăcere
Deasupra glasurilor celor vii
Precum şi deasupra tristeţii
Oamenilor stranii ca şi mine.
Iată că glasurile celor vii
Îmi asurzesc creierul chinuit
Şi sufletul meu bun.
Dar eu merg înainte
Pe sub bolţi,
Prin viitorul meu,
Tot merg să-ntâmpin glasul
celor morţi.
ÎN MUNŢII CEI RECE
În munţii cei reci
Pinguinii de piatră
Au strâns stelele
Şi aprind focul.
Mâinile mele îngheaţă în munţii
cei reci:
Încotro poartă vântul
flacăra macilor?
Peste prăpăstii, peste prăpăstii
Peste prăpăstii ce au mii de milioane de ani.
Mâna ta din ochii mei
scoate
Temple, mânăstiri,
Cristelniţi întunecate, facle
Şi lacrimi.
COPACUL SE NAŞTE COPAC...
Copacul se naşte copac,
Trăieşte copac,
E plin de veri, de toamne şi de iubire —
Ungherele goale încărcate îi sunt
De umbre albastre şi de cer nesfârşit.
Copacul s-a acoperit de muguri,
S-a înfoiat, s-a acoperit de muguri
Care vor trebui să pleznească,
Să izbucnească
Şi să se prefacă în cântec.
Vântul s-a arătat deodată
Alungind cerurile din ungherele copacului,
Apoi, cu şoapte, a prins să-l convingă
Chipurile: tu te-ai născut copac,
Copac surd şi mut,
Chipurile, uite-i zadarnic,
Nici nu e bine,
Nu te preface în cântec.
Şi, sprijinindu-se pe latura umedă
A întunericului, copacul ţipă surd
Şi, mai înainte de toate,
Se preface într-un cântec
nemărginit,
Chiar pe buzele vântului.
SOARELE-I TĂMÂIE
1
Soarele arde în univers
Precum o galbenă tămâie,
Precum o galbenă minune.
Şi pâinea din mâinile mele
Care seamănă cu nobila prescură
Are mireasma tămâii şi a
pământului.
2
Cu paşi galbeni soarele lunecă,
Lunecă şi se varsă în cană,
În cădelniţa de schit,
Şi focul mesteacănului se stinge-n pădure.
