AREVŞAT AVAKIAN
Izvoare (1963)
Deschiderea zilelor (1968)
Depărtări limpezite (1974)
Corabia în năvod (1976)
Ferestre în cer (1980)
Naşterea stelei (1980)
ZILE TRISTE VIEŢUIESC ÎN SÂNGELE MEU...
Zile triste vieţuiesc în sângele meu
Şi vânturi, fără culoare în timp,
Şi drumuri care s-au amestecat cu speranţele:
Prin sângele meu pătrund în viaţă.
Simt sfârşitul minutelor
Şi-n minutele vieţii simt primejdia
Spre care viaţa noastră se-ndreaptă.
În sângele meu trăiesc nefericiţii
Care n-au văzut soarele,
Cei care nu s-au înrudit cu lumina.
În sângele meu trăieşti chiar şi tu
Cel care citeşti aceste rânduri,
Şi împreună cu tine munţii
Care îmbătrânesc prin albele vânturi,
Şi împreună cu tine căsuţa ce vine
În întâmpinarea nălucilor zilelor.
Prin sângele meu plutesc nouri albi,
Plutesc în pribegia zilelor mele trăite.
PSALM A
Fericit e omul acela
Care-a văzut lumina într-o dimineaţă tihnită,
Care-a crescut în mângâierea de tată.
Care-a fost hrănit cu binecuvântarea de mamă,
Care are în orice clipită mâna şi credinţa cinstită,
Care a împreunat sămânţa de grâu cu pământul
Şi-n zilele de iulie a strâns mulţime de spice.
Fericit e omul acela
Care, după nopţi de
nesomn,
Lăsîând cu tristeţe braţul pe un umăr străin
A spus vorbe nevinovate despre tristeţile sale,
Omul care plin de simţăminte şi speranţe înalte
Şi-a scos fiul din suferinţele proprii
Arzându-şi orice vis pentru el.
Fericit e omul aceia
Care a avut porumbei
Şi-a iubit albastrul ceresc,
Care a cultivat măslini
Şi a cules roade dăruite de zîne
Pentru el şi feciori.
Fericit e omul acela
Care ziua şi noaptea şi-a păstrat inima pură,
Care avea vorbe şi gânduri curate
Şi care s-a gândit totdeauna cu mărinimie
La copiii celor străini.
CASA PĂRINTEASCĂ
Te privesc prin ochii copilăriei
Şi-n răsuflarea ta îmi văd tatăl,
Degetele lui crăpate de griji,
Şi aud cântecele sale triste
Despre anii de chin ai copilăriei.
În răsuflarea ta îmi văd mama,
Privirea ei bună şi iertătoare
Şi aud blestemele ei
Care la supărare îi zburau de pe buze
Ca nişte binecuvântări.
Privesc prin ochii melancoliei,
Cum de pe acoperişul tău urcă fumul
Şi cum în şir nesfârşit zboară basmele
Prin geamul ce arde în amintiri.
În răsuflarea ta eu văd viaţa,
Curgerea ei prin fiinţa trecerii noastre,
Licăriri de speranţă şi de iubire sub acoperişul tău,
Şi bunătatea care, precum o lumină,
Prin fereastra ta, necontenit, se revarsă.
Te privesc prin ochii copilăriei
Şi tocmai de-aceea îmi pari cam ciudată
Şi-nvăluită în al dorului fum.
