MARO MARKARIAN
Poezii (1945)
Glasul mamei (1950)
Lirică (1962)
După topirea zăpezilor (1965)
Tăcere deplină (1972)
Din adâncul zilelor (1975)
TU Al SĂ VII DE PE ALTĂ PLANETĂ...
Tu ai să vii de pe altă planetă
Când eu voi părăsi lumea aceasta
Şi nu vor mai fi nici un fel de
Viclenii,
Trădări,
Prefăcătorii.
Şi totuşi inima ta
Va fi îndurerată,
Şi tu vei privi înapoi cu nelinişte,
Şi nu vei mai înţelege
Ce cauţi.
Va rămâne doar un ecou de demult,
Iar în depărtare va fulgera
Versul argintiu al poemelor mele.
Şi de oriunde aş fi,
Şi oricine ai fi
Voi simţi durerea sufletului tău fumegos,
Chiar şi într-un alt
Univers.
TU NU MĂ AUZI...
Tu nu mă auzi,
Nu auzi acum
Nici tăcerea mea,
Nici bunătatea mea,
Nici cuvintele care mi-au sărit de pe limbă.
Eu voi transmite pentru tine
De pe o planetă necunoscută,
Iar undele interplanetare,
Credincioase, au să-nregistreze totul:
Chiar şi ceţurile şi furtunile
Cele fără de griji şi socoată
Se vor potoli înţelepte
Şi vor amuţi.
În uşa ta va bate un ciob de cometă
Şi va aduce o veste scrisă cu litere stelare,
Dar tu nimic, nimic nu vei înţelege,
La fel ca acum.
POATE ŞI NOI, UNEORI..
Poate şi noi, uneori
Colindăm precum stelele
Prin ceruri adânci şi nemărginite
Şi zburăm prin necunoscutele spaţii
Şi ne amestecăm,
Chiar şi pentru o clipă,
Cu stelele ce dau lumină,
Iar în visele noastre bune
Aflăm veşti despre ele,
Fără ca noi să le înţelegem.
Şi, apoi, neînţeleasa tristeţe
Ni se cuibăreşte în sânge,
Iar noi n-o putem ţine în frâu –
Cum nici acel dor dureros, fără pricini,
Pe care adesea
Nici nu ni-l putem explica.
ÎNTR-O ZI...
Într-o zi
Vor coborî în mici cârduri coşuleţe
Împletite din stele şi din
Leagăne de curcubeie,
Şi vor sări din ele
Fete senine cu plete-aurii,
Şi băieţi
Care vor arunca pretutindeni unelte simple
Cu minere aurite, încrustate cu diamante.
Ei vor săpa nişte maluri,
Ei au să ridice coloane şi vor frânge câteva unelte,
Dar vor continua săpăturile
Ici şi colo şi vor risipi bogate iubiri,
Vor râde şi se vor chema unii pe alţii
Risipind în jur râsete şi aplauze
Şi vor azvârli pretutindeni
Fire multicolore de lumină
Care-au sorbit tăria cerească
Şi vor construi staţii solare
Şi vor întinde fire de stele
De la o planetă la altă planetă.
ŞI SE VOR OPRI...
Şi se vor opri miraţi,
Vor râde precum râsul soarelui,
Vor pune oamenilor acelei planete „N“
Întrebări în limba lor dumnezeiască,
Precum: De ce v-aţi sărăcit
Pe voi înşivă?
Şi de ce n-aţi trăit în pace
Nici voi, cele mai apropiate fiinţe,
Şi de ce v-aţi împovărat
Cu întrebări atât de greu de rezolvat,
De ce v-aţi chinuit mintea
Cu probleme grele, supraomeneşti,
Şi de ce aţi şters toate culorile
Din sufletul ei –
Voi, oameni atât de minunaţi, oameni fără de seamăn
Ai planetei „N“?
