EUGENIO MONTALE
(12 octombrie 1896 – 12 septembrie
1981)
CĂCI
ADEVĂRUL FRIGE
◊◊◊
„Poezia, de altminteri, e una din
multele pozitivităţi posibile ale vieţii.”
◊◊◊
„Nu trebuie să scrii o serie de poezii
acolo unde una singură
epuizează o situaţie psihologică
anume, o ocazie.”
◊◊◊
„De mulţi ani poezia devine mai mult
un mijloc de cunoaştere
decât de reprezentare. Adesea i se
pretinde un destin diferit
şi s-ar vrea să fie întâlnită în
arenă. Dar cei care muşcă
momeala şi coboară în agorasunt adesea
fluieraţi.”
◊◊◊
„Am blestemat adesea limba noastră,
dar în ea şi prin ea am ajuns
să mă recunosc în mod de nevindecat
italian: şi fără părere de rău.”
◊◊◊
„Eu plec întotdeauna de la adevăr, nu
ştiu să inventez nimic;
dar când mă pun pe scris (rapid şi cu
puţine corectări)
nucleul poetic a avut o lungă
incubaţie
în mine: lungă şi obscură.”
GOLUL
A dispărut şi golul
unde te puteai cândva refugia.
Acum ştim că şi aerul
e o materie care ne apasă.
O materie imaterială, mai rău
nici că puteam păţi.
Nu-i destul de plin pentru că trebuie
să-l populăm cu fapte, cu mişcare
ca să putem spune că-i aparţinem
şi nu scăpăm de el nici când murim.
Să îl ticsim cu obiecte pe cel ce e
singurul Obiect prin definiţie
fără ca lui să-i pese ruşinoasă
comedie. Şi cu ce zel jucăm în ea!
IL
VUOTO
È sparito anche il vuoto
dove un tempo si poteva rifugiarsi.
Ora sappiamo che anche l’aria
è una materia che grava su di noi.
Una materia immateriale, il peggio
che poteva toccarci.
Non è pieno abbastanza perché dobbiamo
popolarlo di fatti, di movimenti
per poter dire che gli apparteniamo
e mai gli sfuggiremo anche se morti.
Inzeppare di oggetti quello ch’è
il solo Oggetto per definizione
senza che a lui ne importi niente o turpe
commedia. E con che zelo la recitiamo!
DUPĂ
PLOAIE
Pe nisipul umed apar ideograme
ca gheara de găină. Mă uit în spate
dar nu văd adăposturi sau coteţe de
păsări.
Poate-a trecut o raţă obosită, sau
poate şchioapă.
N-aş şti să descifrez acel limbaj
chiar dac-aş fi chinez. Ar fi de-ajuns
un suflu
de vânt ca să-l şteargă. Nu e adevărat
că Natura e mută. Vorbeşte la
întâmplare
şi singura speranţă e să nu se ocupe
prea mult de noi.
DOPOPIOGGIA
Sulla rena bagnata appaiono ideogrammi
a zampa di gallina. Guardo addietro
ma non vedo rifugi o asili di volatili.
Sarà passata un'anatra stanca, forse
azzoppata.
Non saprei decrittare quel linguaggio
se anche fossi cinese. Basterà un soffio
di vento a scancellarlo. Non è vero
che la Natura sia muta. Parla a vanvera
e la sola speranza è che non si occupi
troppo di noi.
EROISMUL
Clizia îmi sugera să m-angajez
printre luptătorii din Spania şi nu o
dată mă simt
mort la Guadalajara sau ilustru
supravieţuitor
nemaiputând să umble după ani grei de
temniţi.
Dar nimic din toate astea: nici chiar
torenţialul
verb al manifestantului încoronat de
glorie
şi alte sarcini mi-a dăruit destinul.
Dar unde am luptat eu care nu sufăr
turma celor ce fug sau fără de
credinţă?
Ceva mi-aduc aminte. Un prizonier al
meu
care-l avea pe Rilke-n buzunar
prieteni
am fost câteva clipe; şi zbateri
inutile
şi pocnet de bombarde şi plicticosul
ţăcănit al trăgătorilor.
Prea puţin sau inutil pentru ea
care nu iubea patriile şi-a avut una
din întâmplare.
L’EROISMO
Clizia mi suggeriva di ingaggiarmi
tra i guerriglieri di Spagna e più di una
volta mi sento
morto a Guadalajara o superstite illustre
che mal reggesi in piedi dopo anni di
galera.
Ma nulla di ciò avvenne: nemmeno il
torrentizio
verbo del comiziante redimito di gloria
e d'altri incarchi mi regalò la sorte.
Ma dove ho combattuto io che non amo
il gregge degli inani e dei fuggiaschi?
Qualche cosa ricordo. Vn prigioniero mio
che aveva in tasca un Rilke e fummo amici
per pochi istanti; e inutili fatiche
o tonfi di bombarde e il fastidioso
ticchettiò dei cecchini.
Ben poco e anche inutile per lei
che non amava le patrie e n'ebbe una per
caso.
OPINIA
Pe vremea primelor mele iluzii
Opinia nu se născuse încă.
Acum inundă totul, a izbutit să intre
până şi-n şcolile elementare.
Tot mai greu de conceput e să
întâlneşti un Mesia
neascultat care să spună nu gândiţi.
Viaţa nu are prea mult de-a face
cu omul şi mai puţin chiar cu ideile.
Şi apoi cam ce ar avea de făcut viaţa?
Despre asta nu ne lămuresc minunatele
oracole despre care ni se tot spune.
Cineva poate ştie, dar are gura
pecetluită: nu vorbeşte.
L’OPINIONE
Al tempo dei miei primi vaneggiamenti
non era ancora nata l'Opinione.
Ora essa dilaga, s’é persino cacciata
nelle scuole elementari.
Sempre meno opinabile rincontro con un
Messia
inascoltato che dica non pensate.
La vita non ha molto da fare
con l’uomo e tanto meno con le idee.
E che avrebbe da fare poi la vita?
Questo non è insegnato dalle mirabili
sorti di cui si ciarla.
C’è chi lo sa magari ma ha la bocca
sigillata e non parla.
UN
POET
Mai am puţine zile, dar sper să am
prilejul
să închin unui tiran ce vine
bietele mele versuri. Nu-mi va cere
să-mi tai venele
ca Neron lui Lucan. Va dori o laudă
spontană
izvorâtă dintr-o inimă recunoscătoare
şi-o va avea-ndestul. Voi putea
deasemeni
să las urme durabile. În poezie
ceea ce contează nu-i conţinutul,
ci Forma.
UN
POETA
Poco filo mi resta, ma spero che avrò modo
di dedicare al prossimo tiranno
i miei poveri carmi. Non mi dirà di
svenarmi
come Nerone a Lucano. Vorrà una lode
spontanea
scaturita da un cuore riconoscente
e ne avrà ad abbondanza. Potrò egualmente
lasciare orma durevole. In poesia
quello che conta non è il contenuto
ma la Forma.
PENTRU
O FLOARE TĂIATĂ
Stinsă în fragedă vârstă
se poate spune că ai schimbat tu
lumea?
Aceasta pentru mine e o certitudine ce
n-o pot
împărtăşi altora. Nicicând nu suntem
siguri
de noi înşine care avem totuşi ochi
şi mâini să ne vedem, să ne atingem.
O urmă invizibilă nu-i din această
pricină
mai puţin însemnată? Ţi-am spus-o
într-o zi
şi tu: asta nu mă priveşte.
Sunt pitulicea care scoate un tril
şi-adesea îl repetă, dar nu ştii
dacă e ea sau alta. Şi n-ai putea-o
face
nici tu care ai ureche.
PER UN
FIORE RECISO
Spenta in tenera età
può dirsi che hai reso diverso il mondo ?
Questa è per me certezza che non posso
comunicare ad altri. Non si è mai certi
di noi stessi che pure abbiamo occhi
e mani per vederci, per toccarci.
Una traccia invisibile non è per questo
meno segnata? Te lo dissi un giorno
e tu: è un fatto che non mi riguarda.
Sono la capinera che dà un trillo
e a volte lo ripete ma non si sa
se è quella o un’altra. E non potresti
farlo
neanche te che hai orecchio.
CINE
STĂ ŞI ASCULTĂ
Printre mulţii profeţi bărboşi care
roiesc în jur
vreunul va fi atins cumva şi adevărul,
dar l-a atins cu degetul apoi şi l-a
retras.
Căci adevărul frige.
Tot ce se mai poate spune este că
de se mai poate trece peste asta
se face cu-nvoirea acelui ce nu poate
să treacă peste noi.
Probabil că e rău pentru noi toţi
şi nu un motiv de orgoliu.
Dacă acel ce ne-a pus în locu-acesta
uneori poate mâinile să-şi spele
asta înseamnă că Ahriman
e în atac şi nu vrea să se lase.
CHI È
IN ASCOLTO
Tra i molti profeti barbati che girano
intorno
qualcuno avrà anche toccato la verità
ma l’ha toccata col dito e poi l’ha
ritratto.
La verità scotta.
Il più che possa dirsi è appunto che
se può farsene a meno
questo è voluto da chi non può
fare a meno di noi.
Forse è una botta per tutti
e non motivo di orgoglio.
Se colui che ci ha posto in questa sede
può talvolta lavarsene le mani
ciò vuol dire che Arimane
è all’attacco e non cede.
OPROBRIUL
Nu mă faceţi dragi prieteni să cobor
până la ultima treaptă
a poeziei sociale.
Dacă unul e puţin lucru colectivul
este abia fărâmiţare
şi pulbere, nimic mai mult.
Dacă emitentul nu produce decât
chiorăieli
ce va fi-n receptoare? Doar
să presupunem că sunt acolo, să ne
imaginăm
că mai multul conţine mai puţinul, că
o adunătură
este un tot,
nimic din toate astea nu s-a crezut în
marile secole
pe care le deplângem fiindcă nu ne-am
născut în ele
şi spre norocul nostru ne este
imposibil
să ne întoarcem.
L’OBBROBRIO
Non fatemi discendere amici cari
fino all’ultimo gradino
della poesia sociale.
Se l’uno è poca cosa il collettivo
è appena frantumazione
e polvere, niente di più.
Se l'emittente non dà che borborigmi
che ne sarà dei recipienti? Solo
supporre che ne siano, immaginare
che il più contenga il meno, che
un’accozzaglia
sia una totalità,
mulla di ciò fu creduto nei grandi secoli
che rimpiangiamo perché non ci siamo nati
e per nostra fortuna ci è impossibile
retrocedere.
RĂSTURNARE
Bazinul e un cerc imens, văd înăuntru
nuferi şi peştişori roz-pal.
M-aplec şi cad dar dă alarma
un băieţei de vârsta mea.
O mai fi oare apă înăuntru? Îndoi
braţul
şi-ating podeaua din odaia mea.
RIBALTAMENTO
La vasca è un grande cerchio, vi si vedono
ninfee e pesciolini rosa pallido.
Mi sporgo e vi cado dentro ma dà l’allarme
un bimbo della mia età.
Chissà se c’è ancora acqua. Curvo il
braccio
e tocco il pavimento della mia stanza.
HAMBURGER
STEAK
Maşina de tocat e-n funcţiune a spus ritos
escatologul aţâţat; ş-apoi cu
voce-nceată
ca să ne consoleze: să sperăm că nu
are
un cuţit prea tăios.
Poeţii defuncţi dorm liniştiţi
sub epitafurile lor
şi doar atunci tresar de indignare
când i-aminteşte un nerod de scrib.
Tot aşa e şi cu florile zvârlite la
gunoi
dacă din întâmplare cineva le ridică.
Erau pornite toate în drum spre mama
lor
spre nimenea acuma sau spre-un buchet
gătit
legate cu o aţă sau cu un staniol
şi coşuleţul de alături fără chiar
bucuria
vreunui copil sau vreunui smintit.
HAMBURGER
STEAK
Il tritacarne è già in atto ha blaterato
L’escatologo in furia; e poi a mezza voce
quasi per consolarci: speriamo che il suo
taglio
non sia troppo affilato.
I poeti defunti dormono tranquilli
sotto i loro epitaffi
e hanno solo un sussulto d'indignazione
qualora un inutile scriba ricordi il loro
nume.
Così accade anche ai fiori gettati nel
pattume
se mai per avventura taluno li raccatti.
Erano in viaggio verso la loro madre
ora verso nessuno o verso un mazzo
legato da un spago o da una carta
argentata
e il cestino da presso senza nemmeno la
gioia
di un bambino o di un pazzo.
