sâmbătă, 12 octombrie 2013

MATSUO BASHÔ, HAIKUURI



MATSUO BASHÔ
(1644 - 1694)


Matsuo Bashô, poet japonez, fiul unui samurai,
s-a născut în anul 1644 la Ueno, în provincia Iga.
Pseudonime: Manefusa, Tosei (Piersică verde),
Bashô (banan); coliba de pe malul râului Sumida,
la Edo, s-a numit, din 1680, Bashô-an, ceea ce înseamnă 
„Ermitajul Bananierului“, după numele bananierului
oferit de un discipol şi plantat în faţa „locuinţei“ poetului.
Ultimii ani ai vieţii şi i-a trăit pribegind;
a murit la Osaka la 12 octombrie 1694.
Capodopera creaţiei sale poetice o reprezintă 
antologia apărută postum, în 1698, Sarumino
(Hăinuţa maimuţei). Viaţa însăşi este o călătorie,
iar cei care şi-au petrecut zilele în corăbii, pe ape,
cei care au îmbătrânit călărind cai, n-au altă
casă decât drumul. Şi-au fost demult şi poeţi
care au murit călătorind. (MATSUO BASHÔ)

HAIKU (1)
Ah, ierburile verii!
Atât a mai rămas
din visurile bravilor războinici.

HAIKU (2)
Pojghiţa unui greier:
el s-a mistuit în cântec
cu totul.

HAIKU (3)
Sădind un banan,
mi-e ciudă
pe trifoiul ce-l împrejmuie des.

HAIKU (4)

Cutremură-te, mormântule!
Glasul meu jeluitor
e vântul toamnei.

HAIKU (5)

Ce jalnic!
Sub coif
ţârâie un greier.

HAIKU (6)

Creanga – uscată.
Corbul – deasupra:
seară, toamnă.

HAIKU (7)

Lacul bătân…
Ţuşti, plici: o broască.
Sunetul liniştii.

HAIKU (8)

Viforniţa
s-a ascuns în bambuşi
şi s-a liniştit.

HAIKU (9)

Un fulger:
ţipătul unui bâtlan
zburînd în beznă.
HAIKU (10)

Liniştea liniştii.
Ţârâitul greierului
pătrunde şi-n piatră.

HAIKU (11)
Marea se întunecă;
glasul raţelor sălbatice
bate spre alb.

HAIKU (12)

Călare;
umbra mea
se târăşte îngheţată după mine.

HAIKU (13)

Sub burniţă,
nalbele
deschid un cer senin.

HAIKU (14)

Cu ce glas
şi ce cântec ai cânta, paingule,
în vântul toamnei?

HAIKU (15)

Stâncile printre chiparoşi
le ascute  
vântul tăios.

HAIKU (16)

Resemnat în adânc
să mă dau pradă vremii –
vântul suflă prin mine.

HAIKU (17)

Bolnav într-o drumeţie;
visurile mele colindă
o paragină.

HAIKU (18)

M-am regăsit într-o picătură:
un singuratic colindă domol
un câmp pustiu, vara.

HAIKU (19)

Zvonul lacrimilor
şuvoind, stingând
jăratecul.
HAIKU (20)

Sălaş sărman;
chelălăitul câinelui
noaptea, pe ploaie.

HAIKU (21)

Nimic nu spune
în glasul greierului
cât de curând va muri.

HAIKU (22)

Târziu de toamnă;
vecinul meu
cum o duce?

HAIKU (23)

În soare – chimonouri la uscat.
Şi mânecuţa copilului mort
e acolo...

HAIKU (24)

Trezire în noapte;
lampa e scăzută,
uleiul îngheaţă.

HAIKU (25)

Zeul e absent;
frunzele lui moarte se îngrămădesc,
totul e pustiu.