WALT WHITMAN, FIRE DE IARBĂ

WALT WHITMAN

(1819, New York – 1892, New Jersey)

LEAVES OF GRASS (FIRE DE IARBĂ)

◊ FIRE DE IARBĂ (1855, ediţia I)

◊ FIRE DE IARBĂ (1856, ediţia a II-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1860, ediţia a III-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1867, ediţia a IV-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1871, ediţia a V-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1872, ediţia a VI-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1876, ediţia a VII-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1881, ediţia a VIII-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1882, ediţia a IX-a)

◊ FIRE DE IARBĂ (1891, ediţia a X-a)

WALT WHITMAN

 „Walt Whitman este părintele versului liber.

Fire de iarbă a fost o carte neobişnuită sub toate

aspectele. Aducea, cu o tematică nouă, o artă

şi noi forme de expresie. Însuşi aspectul tipografic

era insolit: nu există două strofe

de aceeaşi lungime! Unele au numai câteva versuri

(mai curând versete!), altele zece, douăzeci, o sută,

pagini întregi. Numărul silabelor, variabil,

topica de asemenei; accentele urmăresc altceva

decât melodia sigură a prozodiei clasice.

Rima nici nu există. Poemul său unic

curge amplu şi adânc, ca un Mississippi devenind

pe alocuri atât de imperios, de violent,

exigent şi fascinant, obsedat de marele său

destin cosmic, încât îţi dă impresia

că în afară de aceasta nimic nu-i mai apare

suportabil; apoi calmul vastelor sale întinderi

 îl recucereşte şi-l consolează, preocupat brusc

de un amănunt care reflectă întregul, precum

un strop de rouă sau o lacrimă.“ (Mihnea Gheorghiu)

  

  PENTRU TINE, DEMOCRAŢIE

Hai, voi clădi un continent dintr-o bucată,

Voi crea cea mai splendidă gintă peste

care soarele răsărit-a vreodată,

Voi face ţări dumnezeieşti, magnetice,

Prin dragostea tovărăşească,

Prin dragostea pe viaţă a camarazilor.

Voi sădi comunităţi, dese şi tari, precum stejarii,

de-a lungul fluviilor Americii, de-a lungul

ţărmului Marilor Lacuri şi pe întreg întinsul preeriilor,

Voi construi cetăţi nedespărţite, cu braţele înlănţuite

pe după gâtul celorlalte,

Prin dragostea tovărăşească,

Prin bărbăteasca dragoste a camaradului.

Şi toate acestea pentru tine, o, Democraţie,

ţie toate-ţi slujesc, ma femme!

Da, pentru tine înalţ aceste imnuri.

For you O Democracy

Come, I will make the continent indissoluble,

I will make the most splendid race the sun ever shone upon,

I will make divine magnetic lands,

With the love of comrades,

With the life-long love of comrades.

I will plant companionship thick as trees along all the rivers of America,

and along the shores of the great lakes, and all over the prairies,

I will make inseparable cities with their arms about each other’s necks,

By the love of comrades,

By the manly love of comrades.

For you these from me, O Democracy, to serve you ma femme!

For you, for you I am trilling these songs.

O, SOARE AL PĂCII ADEVĂRATE

O, SOARE al păcii adevărate!

Fulgerătoare lumină!

Liberă, mult visată! de mult pregătitu-ţi-am imnul!

Soarele lumii va creşte, orbitor – şi tu să-ţi iei

zborul cu el, spre înalt, Năzuinţă!

Larg, uimitor – răspândind strălucita-i văpaie,

O, nălucire profetică, potop de lumini! revărsare de glorii!

Voi, buze-ale sufletului meu, de ce staţi mute?

Războiul, războiul acum s-a sfârşit!

O nouă istorie! alţi eroi! Vă aştept!

Vis al poeţilor, numai tu dăinuieşti, hai,

te-avântă, te-avântă!

Aş vrea să-naintez spre viitor, dar colbul de sub tălpi mă ameninţă –

nu mă mai ţine:

O, zare necuprinsă!

Acum către tine, Prezent, mă întorc în păcat.

O Sun of Real Peace

O Sun of real peace! O hastening light!
O free and extatic! O what I here, preparing, warble for!
O the sun of the world will ascend, dazzling, and take his height —
and you too, O my Ideal, will surely ascend!
O so amazing and broad — up there resplendent, darting and burning!
O vision prophetic, stagger'd with weight of light! with pouring glories!
O lips of my soul, already becoming powerless!
O ample and grand Presidentiads! Now the war, the war is over!
New history! new heroes! I project you!
Visions of poets! only you really last! sweep on! sweep on!
O heights too swift and dizzy yet!
O purged and luminous! you threaten me more than I can stand!
I must not venture — the ground under my feet menaces me—
it will not support me: O future too immense,
O present, I return, while yet I may, to you.

O, LIBERTATE, ÎNTOARCE-TE

O LIBERTAD, întoarce-te, războiul s-a sfârşit,

Din el şi din toate câte-au să mai fie ridică-te dârză,

            Neşovăind, în marş prin lumea-ntreagă,

Revino din ţări ce privesc spre trecut, culegându-i

            cu zel mărturiile,

Lasă poeţii pierdutelor glorii ale istoriei cu trenă

            sclipitoare,

Lasă legendele lumii feudale, triumfuri de regi,

            robia şi càstele,

Întoarce-te spre lumea care vine, ursită viitoarelor

            victorii – şi dă uitării lumea retrogradă,

Las-o în seama barzilor obscuri; târască-i dânşii

            cântecele leşinate pe trena-i sclipitoare,

Dar ceea ce rămâne, pentru cântăreţii tăi rămâne

            şi bătăile ce vor să vină-s pentru tine,

(Priveşte cât te-au călit în trecut bătăliile date,

            şi luptele prezentului de asemeni te călesc.)

Deci reîntoarce-te, revino fără teamă, Libertate,

            întoarnă-ţi către noi nemuritorul chip,

Spre lumea viitorului, mai largă decât tot trecutul,

Care – sigur şi curând – ţi-e pregătită.

Turn O Libertad

Turn O Libertad, for the war is over,
From it and all henceforth expanding, doubting no more, resolute, sweeping the world,
Turn from lands retrospective recording proofs of the past,
From the singers that sing the trailing glories of the past,
From the chants of the feudal world, the triumphs of kings, slavery, caste,
Turn to the world, the triumphs reserv'd and to come - give up that backward world,
Leave to the singers of hitherto, give them the trailing past,
But what remains remains for singers for you--wars to come are for you,
(Lo, how the wars of the past have duly inured to you, and the wars
                                                       of the present also inure;)
Then turn, and be not alarm'd O Libertad--turn your undying face,
To where the future, greater than all the past,
Is swiftly, surely preparing for you.

SĂ NU-MI ÎNCHIDEŢI PORŢILE

SĂ NU-MI ÎNCHIDEŢI porţile,

            trufaşe biblioteci.

Eu doară vă aduc ce lipsea din rafturile voastre

            mult ticsite şi vă era de mare trebuinţă;

Iscat din bătălii, am scris o carte,

Cuvintele-i nu sunt nimic, curenţii ei sunt totul,

O carte ce nu-i precum celelalte şi nici făcută pentru

            intelect,

Dar voi, nespuse lucruri din adânc, veţi vibra

            în toate paginile ei.

Shut not your doors

Shut not your doors to me proud libraries,
For that which was lacking on all your well-fill'd shelves, yet
needed most, I bring,
Forth from the war emerging, a book I have made,
The words of my book nothing, the drift of it every thing,
A book separate, not link'd with the rest nor felt by the intellect,
But you ye untold latencies will thrill to every page.

ROSTUL FIRELOR DE IARBĂ

Nu-i să elimine, nici să îngrădească, nici să scoată răul

din grozava lui grămadă (nici chiar să-l deie-n vileag),

Ci să adune, să reunească, să extindă şi să-ntregească

            şi să sărbătorească ce-i veşnic şi ce-i bun.

Semeţ e cântecul, şi vorbele, şi scopul,

Să străbată vastele regate ale vremii

Şi ale spaţiului – marcând desfăşurări crescânde

            – dezvoltarea generaţiilor.

Pornită-n tinereţea mea coapată timpuriu

şi fără preget dusă la-mplinire,

Călătorind, privind, glumind cu toate, pe vreme

            de război şi de pace, zile şi nopţi,

Nicicând, măcar un ceas nu mi-am uitat misiunea

şi mi-o închei aici, bolnav, sărac, bătrân.

Cânt viaţa. Totuşi, mă bate gândul morţii,

Azi umbrele reci ale morţii mi-adulmecă paşii

şi-mi calcă pe urme, sunt ani de când mereu

mă urmăresc

Şi-s uneori atât de-aproape că le simt răsuflarea-n obraz.

L. of G.'s Purport

Not to exclude or demarcate, or pick out evils from their formidable
                          masses (even to expose them,)
But add, fuse, complete, extend - and celebrate the immortal and the good.

Haughty this song, its words and scope,
To span vast realms of space and time,
Evolution - the cumulative - growths and generations.

Begun in ripen'd youth and steadily pursued,
Wandering, peering, dallying with all - war, peace, day and night absorbing,
Never even for one brief hour abandoning my task,
I end it here in sickness, poverty, and old age.

I sing of life, yet mind me well of death:
To-day shadowy Death dogs my steps, my seated shape, and has for years -
Draws sometimes close to me, as face to face.

ODĂ LA WALT WHITMAN

Prin East River şi Bronx,

cântau băieţii arătându-şi centurile,

cu cercul, uleiul, burduful, ciocanul.

Nouăzeci de mii de mineri scoteau din stânci argintul

şi desenau copiii, scări şi perspective.

Dar niciunul nu dormea,

niciunul fluviu nu voia să fie,

niciunul nu iubea marile frunze,

niciunul limba plăjii, albastră.

Prin East River şi Queensborough

băieţii luptau cu industria

şi evreii vindeau acelui faun al fluviului

trandafirul circumciziei –

iar cerul vărsa peste poduri şi-acoperişe

cirezi de bizoni izgonite de vânt.

Dar niciunul nu se oprea,

niciunul nu voia să fie nor,

niciunul nu căuta ferigile

nici roata stacojie a tamburinei.

Când luna va răsări  

se vor învârti scripeţii ca să doboare cerul;

o graniţă de ace va-ncercui memoria

şi coşciugele-i vor duce pe cei trândavi.

New York de noroi,

New York de sârmă şi moarte.

Ce înger îţi zace ascuns în obraz?  

Ce glas desăvârşit va spune adevărurile grâului?

Cine groaznicul vis al pângăritelor tale-ntâmplări?

Nicio singură clipă, bătrân frumos, Walt Whitman,

n-am încetat să privesc barba ta plină de fluturi,  

nici umerii tăi de pluş, roşi de lună,

nici pulpele tale de-Apolo neîntinat,

nici vocea ta ca o coloană de scrum;

bătrân frumos cum e ceaţa

gemând egal ca o pasăre

cu sexul străpuns de un ac,

vrăjmaş al satirului,

vrăjmaş al viţei

şi prieten al trupurilor din pânza asprită.

Nicio singură clipă, frumuseţe virilă,

ce-n munţi de cărbune, reclame şi drumuri de fier

te visezi fluviu, ca un fluviu dormind

cu-acel tovarăş ce-n piept ţi-ar cuibări

o suferinţă măruntă de leopard naiv.

Nicio singură clipă, Adam de sânge, bărbatule,

om singur în mare, bătrâne frumos, Walt Whitman,

fiindcă pe terase,

îngrămădiţi în baruri,

ieşind ciorchini din canale,

tremurând între picioarele şoferilor,

sau rotindu-se în ringurile absintului

sodomiţii, Walt Whitman, te visau.

La fel e! La fel! Şi se prăvălesc

peste barba ta luminoasă şi neprihănită

blonzii din nord, negrii deşertului,

mulţimile de ţipete şi gesturi,

ca pisicile şi ca şerpii,

sodomiţii, Walt Whitman, sodomiţii,

drojdii de lacrimi, desfrânaţi buni de bici,

de cizma ori muşcătura îmblânzitorilor.

La fel e! La fel! Cu degete vopsite

arată spre malul visului tău

când prietenul îţi mănâncă mărul

mirosind uşor a gaz

şi soarele cântă pe buricele

băieţilor ce se joacă sub poduri.

Dar tu nu căutai ochii zgâriaţi

nici întunecata mocirlă unde-s înecaţi copiii,

nici scuipatu-ngheţat,

nici rănile rotunde ca burta broaştei

pe care le poartă sodomiţii în trăsuri şi terase

pe când îi biciuie luna-n ungherele groazei.

Tu un nud căutai, ca un fluviu să fie,

taur şi vis, să unească roata cu alga,

părinte al agoniei tale, camelie a morţii tale,

şi în flăcările ecuatorului tău ascuns să geamă.

Fiindcă drept e omul să nu caute desfătare

în codrul de sânge al zilei de mâine.

Cerul are plăji unde poţi ocoli viaţa  

şi trupuri ce nu trebuie să se repete-n auroră.

Agonie, agonie, vis, drojdie şi vis.

Asta-i lumea, prietene, agonie, agonie.

Sub orologiul cetăţilor se descompun morţii,

plângând trece războiul cu-n milion de şobolani cenuşii,

bogaţii dăruie ibovnicelor  

tineri muribunzi obsedaţi de vedenii,

şi nu e nobilă viaţa, nici bună, nici sfântă.

Dacă vrea, omul poate dorinţa să-şi poarte

prin vena de coral ori prin golul ceresc.

Mâine vor fi iubirile stânci, iar Timpul

o adiere adormită pe ramuri.

De-aceea nu-mi ridic glasul, bătrâne Walt Whitman,

împotriva copilului care scrie

pe faţa perinii, numele fetii,

nici împotriva băiatului ce se-mbracă-n mireasă

în întunecimea şifonierului,

nici împotriva singuraticilor din cazinouri

care beau cu scârbă apa prostituţiei,

nici împotriva bărbaţilor cu ochi verzi

ce iubesc bărbatul şi-n linişte buzele-şi ard.

Dar împotriva voastră, da, sodomiţi ai oraşelor,

cu carnea tumefiată şi cuget imund,

drojdii ale mocirlei, hàrpii, duşmani fără visul

iubirii ce-mparte cununi de bucurie.

Veşnic împotriva voastră care daţi băieţilor

picături murdare de moarte cu venin amar.

Împotriva voastră mereu,

Faeries nordamericani.

Pájaros din Havana,

Sotos din Mexic,

Sarasas din Cádiz,

Apios din Sevilla,

Cancos din Madrid,

Floras din Alicante,

Adelaidas din Portugalia.

Sodomiţi de pretutindeni, asasini ai porumbiţelor!

Sclavi ai femeilor, căţele ale budoarelor lor,

desfăşuraţi în pieţe cu tremur de evantai

ori pândind în peisajele ţepene ale cucutei.

Să nu fiţi cruţaţi! Moartea

ţâşneşte din ochii voştri

şi strânge flori cenuşii pe malul mlaştinei.

Să nu fiţi cruţaţi! Alarmă!  

Ruşinoşii, neprihăniţii,

claisicii, aleşii, cei ce se roagă

vă-nchidă porţile-orgiei.

Iar tu, frumos Walt Whitman, dormi pe malurile Hudsonului

cu barba spre pol şi mâinile deschise.

Lut moale sau zăpadă, limba ta cheamă

tovarăşii care să-ţi vegheze gazela fără trup.

Dormi, nu rămâne nimic,

Un dans de ziduri tulbură preriile

şi America se-neacă-n maşini şi hohote de plâns.

Vreau ca vântul puternic al celei mai adânci dintre nopţi

să zmulgă florile şi literele arcului unde dormi

şi un copil negru să vestească albilor de aur

începutul împărăţiei spicului.

FEDERICO GARCÍA LORCA