miercuri, 16 octombrie 2013

DAVIT HOVHANNES, VERSURI



DAVIT HOVHANNES

Cununa cântecelor (1974) 
Pierdut în trecut (1979)
Mic şi isteţ (1980)

JOCUL ALBASTRU

Iată, stau în faţa ta şi nimic mai mult.
Pur şi simplu stau în faţa ta.
Şi mă topesc cu o atât de lină
Şi fără speranţă inevitabilitate
În albastrul ochilor tăi.

Acuma în jur e totul albastru.
O ameţeală albastră.
Doamne, într-adevăr, totul în jur e albastru,
Albastrele frunze ale copacilor
Îşi ţipă culorile pierdute.

Şi se clatină mirate
Şirurile albastre de case
Gata-gata să se prăbuşească –
Într-adevăr, acuma e totul albastru
Şi pământul şi oamenii –
Te rog, închide ochii, ochii!

Apoi,
Încet, pedepsitor mi-acopăr ochii
Cu palmele mele albastre.

ÎN GĂRILE TRISTE...

În gările triste
Umbra, fără zgomot,
Se întinde peste chipuri şi nume.
Braţul, ca un ciocan de lemn,
Bate niturile anilor care trec.

În gările triste –
Acolo unde slujitori luxoşi
Ridică pentru noi o casă

Din scândurile invizibile
Ale bucuriilor noastre trăite sau netrăite,
Şi ale viselor şi deznădejdilor noastre.


IERI A FOST SĂRBĂTOARE

Ieri a fost sărbătoare: mulţimile
Curgeau pe străzi
Ascunzându-şi chipurile sub zâmbete largi
Şi-n râsul lor răsuna speranţa.

Şi noi am fost acolo, inima mea,    
Păşeam, ne amestecam cu mulţimile singuratice, surde,
Şi tu, îţi aduci aminte, cum tremurai
În palmele mele!

O, tu ştiai,
Tu presimţeai
Trezirea de astăzi, lipsită de bucurie.