DAVIT HOVHANNES
Cununa cântecelor (1974)
Pierdut
în trecut (1979)
Mic şi
isteţ (1980)
JOCUL ALBASTRU
Iată, stau în faţa ta şi nimic mai mult.
Pur şi simplu stau în faţa ta.
Şi mă topesc cu o atât de lină
Şi fără speranţă inevitabilitate
În albastrul ochilor tăi.
Acuma în jur e totul albastru.
O ameţeală albastră.
Doamne, într-adevăr, totul în jur e albastru,
Albastrele frunze ale copacilor
Îşi ţipă culorile pierdute.
Şi se clatină mirate
Şirurile albastre de case
Gata-gata să se prăbuşească –
Într-adevăr, acuma e totul albastru
Şi pământul şi oamenii –
Te rog, închide ochii, ochii!
Apoi,
Încet, pedepsitor mi-acopăr ochii
Cu palmele mele albastre.
ÎN GĂRILE TRISTE...
În gările triste
Umbra, fără zgomot,
Se întinde peste chipuri şi nume.
Braţul, ca un ciocan de lemn,
Bate niturile anilor care trec.
În gările triste –
Acolo unde slujitori luxoşi
Ridică pentru noi o casă
Din scândurile invizibile
Ale bucuriilor noastre trăite sau netrăite,
Şi ale viselor şi deznădejdilor noastre.
IERI A FOST SĂRBĂTOARE
Ieri a fost sărbătoare: mulţimile
Curgeau pe străzi
Ascunzându-şi chipurile sub zâmbete largi
Şi-n râsul lor răsuna speranţa.
Şi noi am fost acolo, inima
mea,
Păşeam, ne amestecam cu mulţimile singuratice, surde,
Şi tu, îţi aduci aminte, cum tremurai
În palmele mele!
O, tu ştiai,
Tu presimţeai
Trezirea de astăzi, lipsită de bucurie.
