PARUIR SEVAC
Nemuritorii
poruncesc
(1948)
Intimitate
ireconciliabilă (1953)
Calea
iubirii
(1954)
Din
nou cu tine (1957)
Omul
în palmă (1963)
Să
se facă lumină! (1969)
Cunoscuţii
voştri (1971)
ANALIZA DORULUI
Dorul meu negru îl cunosc
Cum îşi cunoaşte un orb casa...
Nici nu-mi dau seama de propriile mele mişcări,
Lucrurile îşi ascund de mine chipul,
Dar fără poticneli, fără greşeli,
Înaintez,
Mă mişc,
Asemeni unui ceas
Care şi după ce i s-au smuls acele
Merge mai departe, fără să arate
Nici minute, nici ore.
Pendulând între întuneric şi singurătate,
Îmi analizez dorul,
Aidoma unui chimist, ca să-i pricep
Esenţele şi taina adâncă.
În ce priveşte aspiraţiile şi strădaniile mele,
Râde din depărtare apa-n jgheaburi,
Din depărtarea fără nume,
Din depărtarea fără glas.
O păsăruică aiurită, cu triluri subţiri,
Transpune în cântec fără cuvinte
Biata ei existenţă,
Din depărtarea mută,
Din depărtarea tulbure.
Cuvintele încep să mă-nconjoare
Cu-nfricoşatul lor ecou,
Din depărtarea tulbure,
Din depărtarea de neiertat.
Păşesc de la un perete la altul, şi sunetul
Paşilor mei pare că vine de departe,
Din depărtarea de neiertat,
Din depărtarea de neîndurat.
Fără-a fi orb,
Privesc împrejur
Şi nu văd nimic,
Pentru că vederea noastră adeseori ne părăseşte,
Se-afundă-n depărtări până ajunge la o linie
De care-acum suntem foarte departe,
Neînchipuit de departe,
Neîndurător de departe.
Şi noi înşine trebuie să alergăm după noi,
Şi nu putem să ne ajungem,
Şi nu putem să ne ajungem...
Oare nu acesta e dorul?
DAR UNDE-I NOAPTEA O MIE ŞI UNA?
Ploaia cu degete tremurâde şi lungi
Izbeşte în surele clape goale
Ale trotuarelor,
Şi în oraşul pustiu şi adormit
Se înfiripă o melodie surdă
În care se adună de-a valma
Şi imperceptibila biruinţă a galbenului tomnatic,
Şi holteiul
Care doarme singur în camera rece,
Şi jalba
Pe care judecătorul a respins-o pe nedrept,
Şi dorul
Care a cuprins sufletul
Ridicându-se stăpân peste stăpânul lui,
Şi fata
Care îşi sugrumă în gât ţipătul coşmarurilor,
Şi amintirile
Care s-au ivit nechemate.
Le-am alungat,
Dar ele nu se duc,
Şi acum,
Laolaltă cu mine,
Ascultă
Cum ploaia cu degetele-i reci şi lungi
Îşi tot îngână cântecul urât,
Dărăbănind mereu
Pe clapele trotuarelor.
Belşugul
Tristeţilor mele şi al dorului meu de nestrăbătut
Îşi sporeşte tainul de cuvinte duioase.
Pe trotuarele tale îndepărtate, îndepărtate, cine,
Cine poate să-ţi spună cuvintele
Care îmi năvălesc în gât:
– Inima mea
A trăit şi a huzurit o mie de nopţi de iubire,
Dar unde-i, unde-i
Noaptea o mie şi una?
De ce nu vrei să-ţi duci povestea până la sfârşit,
Şeherezada mea?
Pe cine vrei să scapi de moarte?
CEAS DEŞTEPTĂTOR
În fond, ştiţi ce sunt eu?
Sunt un biet ceas deşteptător:
La îndemâna dumneavoastră,
Întors de mâna dumneavoastră
Atunci când aveţi nevoie,
Pentru ca eu, cu inima gâfâind de efort,
Să vă trezesc
Din somnu-adânc...
Şi-adeseori,
Drept mulţumire,
Îmi daţi în cap,
Ca să-mi astupaţi gura...
