duminică, 20 octombrie 2013

MIRCEA DINESCU, MOARTEA CITEŞTE ZIARUL


MIRCEA DINESCU


MOARTEA CITEŞTE ZIARUL

NAŞTEREA UNEI DEFINIŢII

Să vinzi piei de cloşcă la gura Labirintului
întocmai lui Borges
numit în derâdere inspector al pieţii de păsări din Buenos Aires
şi să te iei în serios
de parcă-ai fi dereticat coteţe cu vulturi,
de parcă-ai fi făcut ordine în colonia de pelicani.
Trebuie întreţinută o anume confuzie
ca legătura dintre hoţul de buzunare şi canguri,
altfel bietului reporter i se apleacă de-atâta realitate
iar criticul literar acuză în sfârşit marea
că-i prea manieristă...
Astfel îndrăznesc eu să numesc viaţa:
acea caznă fertilă a obiectelor
de-a deveni altceva decât sunt.

DAŢI-I ŞI MESEI DE BUCĂTĂRIE O ŞANSĂ

În plin naufragiu cu porţelanul de Sèvres în braţe
bolborosind în vechea limbă a incaşilor
(ca toţi naufragiaţii am devenit penibil de cult)
cu pietroiul de Sèvres în braţe
strig şi vă strig
daţi-i şi mesei de bucătărie o şansă
lăsaţi-o să se mărite cu mine
sau măcar tejghelei băcanului,
scândurii ofticoase de gard...
O, Doamne cum ai rânduit tu fructele tale
departe de buzele îndrăgostiţilor de pe mări.

APELUL DE SEARĂ

Bucătăriile se văd din cer
mai bine decât oamenii de seamă,
prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă
nedetectat de radarul de fier,
întâi precum o pată de untură
apoi întregul sclipăt te-a orbit,
duci Duhul Sfânt cu lingura la gură
de-ţi cântă maţul de mitropolit,
maţul tău lung şi galeş de mătase
prin care azi vorbişi şi tu cu El,
suflet purtând o raniţă cu oase
aci, pe buza gropii, la apel.

SALONUL DE TOAMNĂ

Imaginaţia nu costă nimic
şi asta o ştie cel mai bine Dumnezeu-pictorul
în septembrie
când profitând de umezeala săracului
deschide o expoziţie impresionistă în zidul jilav
(mici pete neînrămate, voluptuoasă igrasie ce-l excita pe Manet)
de care nici popa nici primarul dornic de ceremonii
n-au habar
altfel, de bună seamă, s-ar fi tăiat o panglică
s-ar fi rostit discursuri ar fi gâlgâit şampania
şi critica şi-ar fi ros ciolanul ei roz,
aici la zidul săracului
unde mâna reumatică a lui Dumnezeu
îşi desăvârşeşte lucrarea.
DOAMNE-FEREŞTE

Istoria parcă ne duce-n burtă
şi parcă a uitat să ne mai nască,
 preafericiţii cu privirea scurtă
sorb borşul dogmei ce le plouă-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverenţe
căci cine ştie ce episcop doarme
în polonic, în coşul pentru zdrenţe,
în ţevile acestor triste arme
unde Nebunul îşi cloceşte crima
şi ne omoară fiindcă ne iubeşte,
când ne e foame desenează peşte,
când vine frigul arestează clima,
opriţi Istoria – cobor la prima,
opriţi la staţia Doamne-fereşte.

MORTUL FĂŢARNIC

Ce faci tu, literatură?
Tulburi câţiva tineri caraghioşi prin provincie
aşezi negustorul de hârtie
la masa celui cu burta plină de litere,
pui păduchi de aur în chica boemului
şi tricolor pe pieptul academicianului,
dar nu poţi îndulci apa înecatului
nici topi zăpada leprosului
nici îngrăsa vinerea săracului. 
Când vin contabilii Domnului
cu terfeloagele de măsurat căinţa
tu cu porumbeii
tu cu guguştiucii
tu cu păsărelele
urci în turnul primăriei
şi-arunci
un pumn de miei în calea îngerilor apocaliptici
şi nu vezi în curtea interioară
criminalul cum îşi gâdilă victima
şi mortul ticăloşit cum îi face jocul şi râde
cum râde mortul complice
mortul degeaba
mortul făţarnic al acestor ţinuturi.

AI GRIJĂ

Ai grijă să nu faci şi tu explozie
(din înger n-a rămas măcar o schijă)
calcă pe vârful plopilor cu grijă
să nu verşi sufertaşul cu ambrozie.

Sunt zei abandonaţi ca puii mâţei
prin gropile cereşti scâncind de sete,
sunt arhitecţii Domnului, în cete,
ce-au lins pe urma Lui dâra tărâţei.

Tu voiajor al stărilor de transă
ai grijă de căminul de bătrâni,
minte-i c-au fost eroi şi c-au fost buni
şi că mai au acolo jos o şansă.

HAPLEA

Vine Haplea dă cu lingura-n sate
soarbe clopote pe nerăsuflate
ară biserici, seamănă panică
şi-apoi o seceră cu limba mecanică.
Ştia ce spune grecul săracuۥ:
nu-ţi lua turcoaică – îl iei pe dracuۥ,
nici casă-n Vlahia – fereşte Doamne
că-i cad ferestrele după trei toamne
că vin cumanii şi pecenegii
şi gugumanii şi viceregii
şi-n fruntea oştii săltând buricuۥ
Haplea al nostru cu polonicuۥ.

ŢĂRANII

Să scoatem untul din cocotieri
să scoatem untul din soldaţii tineri
din îngrăşate, zilele de ieri
din gălbejite, zilele de vineri,

din lămpile ce-au divorţat de gaz
din satele ce nu mai dau în clocot
untul voios şi untul de necaz
din oase de ziar şi rât de clopot.

Şi îngerul degrabă fie stors
căci greva lui din ceruri ne condamnă,
sub aripă să-i punem grâu şi orz
ca să intrăm cu plugu-n el spre toamnă,

hectare de albastru arendîând
celor ce vor să mai câştige-o pâine,
îi vom muta în aer rând pe rând
cu groapa de mormânt pe-un lanţ de câine,

ţăranii florii soarelui de şanţ
suciţi cu faţa către soare-apune,
cu coviltire cu mormântu-n lanţ
lătrând spre sângeria lor păşune.

CINA CEA DE TAINĂ

Sub pielea mamei ascuns
copil de clopotniţă
aştept îngerul morţii cu lesă şi botniţă,
să mă preschimbe-n piatră de sare linsă de oi,
într-un blid cu apă călduţă,
daţi-mi scara să urc în maimuţă,
sau daţi-mi funie
să mă preling la Duhul Sfânt în cuhnie
să văd cum îşi găteşte bucatele –
Atoatele,
cum împarte cu satârul sfinţit
trupul meu murat în asfinţit

JOC DE NOROC

Pe sub castani adie evul mediu
cu zaruri ce-mi pocnesc în faţă lent
îmi joc şi eu în senzual asediu
carnea de smochinit adolescent.

Dinspre mansarde dangătul de linguri
topeşte ora paşnică în ceai
insinuând prohodul celor singuri
pe lângă moartea cărora treceai.

O, trupul tău lucrat febril cu forja
lemn muieratic aclamat de vulg
patul otrăvitor al papei Borgia
mă-mbie-ntre valtrapuri să mă culc,

fată de cartier, inconştientă,
surpând cetăţi de aer sub picior,
nebănuind prin iz de ceai de mentă
surâsul meu aproape necrofor.

SFATUL MEDICULUI

Tragediile nu rezistă prea mult la căldură
aisbergul care-a lovit vaporul Titanic
a sfârşit lamentabil prin zona Guyanei britanice
în paharul cu whisky al guvernatorului.
Guvernatorul se topi şi el
între două fraze fierbinţi ale Istoriei.

Mai către nord, către nord dictatorilor
să vă luaţi cu brio doctoratul în frig

EXIL

Au înflorit cartofii în Marmaţia
şi voi tocmai acum plecaţi spre sud
când ceru-i aiurit şi descusut
când se confundă bocetul cu naţia?

Veţi inventa durerea ca o ţară
poate veţi da peste-un mormânt mai cald.
Scobim scobim cartofii de smarald
săracii mei cartofi de piatră rară.

Ce zeu păstrat în saramuri celeste
ar fi dispus din nou să ne adune?
La noi la voi e plâns de-ngropăciune,
la voi la noi e-un capăt de poveste.

MAI ARAŢI

Mai araţi c-un înger carnea mea vă rog
Dumnezeu în ceruri parcă-i ventriloc
ba pliveşte răii ba plantează buni
gâdilând cu pana casa de nebuni;
că se-acreşte grâul sub secerători
unşi pe lemn călugări mai dospesc în zori
zguduind incoana-n vânturi de îndemn
de-şi struneşte Gheorghe calul său de lemn
şi pe dealuri Gheorghe calul său de câlţi,
umblă-n urma ploii doar bureţi desculţi
iară vremea-i dusă colo până-n târg
ca să-şi ia odoare. Dau cetăţi în pârg,
viermuie culoarea, regii dorm în fân...
Facă-ţi-se voia, Breugel cel Bătrân!

REVELAŢIA EVADATULUI

Ţara mea tunsă chilug
sora mea de detenţie şi singurătate
trage octombrie la cântar
şi hainele mele par
miriştile tale vărgate.



Cu varul stins al feţei chinuite
spoiră magaziile. Golanii
din craniul tău fac zaruri măsluite.
Ce-am de pierdut? Doar anii, numai anii...

O, sfâşiat de sud mâncat de nord
şi digerat până-n străbuni de pustă
o să dispar ridicol ca un lord
sub fustele ţigăncilor, sub fustă...

Erou ba cabotin ba mohorât
mă voi salva prin râs sau prin minciună
şi chiar de voi muri de moarte bună
tot se va spune că m-aţi omorât
că m-am născut cu funia de gât
trasă vârtos de-o neştiută mână.

DANS

Moartea în stradă citeşte ziarul
aşezat pe faţa cerşetorului mort
moartea în cârciumă-şi umpre paharul
moartea-i pe câmpuri, moartea-i în cort.

Perie-i haina, linge-i pantofii
fii-i pentru-o viaţă valet de lux,
chelia de aur a Sfintei Sofii
lucească-n sângele tău la reflux.

O, dans al morţii, clatină-ţi lanţul
sclav muzical, fericit instrument...
Prin carnea noastră umblă Bizanţul
ba Europă, ba Orient.