duminică, 13 octombrie 2013

SALVATORE QUASIMODO, INSULA LUI ULISE



SALVATORE QUASIMODO
(20 august 1901 – 14 iunie 1968)

IARNĂ STRĂVECHE

Mi-e dor de mâinile tale albe
în penumbra luminii:
aveau o mireasmă de roze, de crânguri,
de moarte. Iarnă străveche.
Căutau păsărelele meiul
şi deodată zăpada cădea
ca şi cuvintele.
Un pic de soare, nimb îngeresc,
şi-apoi ceaţă şi arbori
şi noi aerieni în dimineaţă.

INSULA LUI ULISE

Pierdută-i antica voce.
Aud rezonanţe fugare,
uitare de noapte deplină
în apa-nstelată.

Din focul ceresc
naşte insula lui Ulise.
Fluvii lente duc arbori şi ceruri
în murmur de ţărmuri lunare.

Acolo, iubito, albinele-şi duc bogăţia:
timp al prefacerilor, taină.

PLOAIA A ŞI SOSIT LA NOI

Ploaia a şi sosit la noi,
răscoleşte văzduhul tăcut.
Rândunele-nfioară stinsele ape
ale măruntelor lacuri lombarde,
zboară ca pescăruşii zvâcnind după peşti;
peste gardul livezilor fânul îşi poartă mireasma.

Încă un an s-a stins arzând,
fără o plângere, fără un strigăt
care să-nvingă o zi pe negândite.

MILANO, AUGUST 1943

Zadarnic mai cauţi prin pulbere,
biată mână, oraşul a murit.
A murit: s-a auzit ultimul vuiet
în inima lui. Şi privighetoarea
a căzut de pe antena înălţată pe mănăstire,
unde cânta înaintea amurgului.

Nu mai săpaţi fântâni prin curţi:
cei vii nu mai au sete.
Nu atingeţi morţii, atât de umflaţi şi de roşii:
lăsaţ-i pe lutul caselor lor;
oraşul a murit, e mort oraşul.

SOLDAŢI PLÂNGÂND NOAPTEA

Nici crucea, nici copilăria, nici ciocanul
Golgotei, nici angelica memorie
n-ajung ca să zdrobeşti războiul.
Soldaţii plâng noaptea înainte
de moarte, sunt tari, cad
la picioarele vorbelor învăţate
sub armele vieţii.
Unităţi iubitoare, soldaţi,
anonime ecouri de lacrimi.
MARATON

Plânsul mamelor la Maraton
şi răcnetul mulţimii, nimeni
nu le-auzi. Elada era liberă.
E liberă Elada. Maratonul
e o localitate de soldaţi
şi nu de vrăji – nu cresc altare, temple.
Mormântul e întreg – din înălţimi
vezi Eubea. Vierme-al istoriei,
fiece lucru-aici îşi are rostul,
pietre cu vechi inscripţii, coifuri, spade;
oricât de Maraton e Maratonul,
omul trăieşte şesul Argosului
mereu în ziduri ca-ntr-un turn de pază.