MAURICE MAETERLINCH
(29 august 1862 - 6 mai 1949)
Motto: „Sunt cerbi într-o cetate
asediată!
Şi o menajerie între crini!
E-o tropicală vegetaţie-ntr-o mină
de cărbuni!
O turmă de oi străbate un pod de fier!
Şi mieii preeriei intră târâţi în sală!“
MAURICE MAETERLINCH
„Maurice Maeterlinck este poate primul poet european
care a descoperit valoarea expresivă neobişnuită
a monotoniei
şi puterea magică a sărăciei limbajului,
spulberând prejudecata dăscălească a
virtuozităţii obligatorii
şi a
numărului de cuvinte direct proporţional cu dimensiunile
unui poet. […] O vorbire incoherentă prin asociaţii,
prin
suspendări sintactice şi intercalări sugestive sau
enumerări arbitrare. Dificultatea nu se
realizează
din
stringenţa şi polaritatea excesivă a termenilor
metaforei sau din gradul de sublimare ca la
hermetici,
ci din caracterul disparat al discursului poetic,
permanenta lui
discontinuitate, care nu ne permite să-l urmărim
altfel decât în fluxul obscur şi paralel al raporturilor
poetice.
Aceleaşi elemente revin mereu, restructurate,
situate în alte
raporturi care le
modifică total şi le obligă să degaje alte
şi alte
semnificaţii, străine dacă nu contrare valorilor
semantice şi
nominale. Efectul de straniu, de impenetrabil
se realizează, tocmai de aceea, cu mijloace de
o simplitate
deconcertantă. […] Maeterlinck e un poet
din familia
septentrionalilor predispuşi la viziuni şi la un anume
misticism
glacial. İluminările lui converg în paloare, elanul
uman
se caligrafiază într-un alfabet hieratic, iar limitele
dintre reflexiune şi vis se estompează până la
dispariţie,
ca şi acelea dintre realitate şi ireal. Căci
realitatea lui suferă
de o boală ciudată care o transfigurează, îi alungeşte
formele,
îi dă o transparenţă
şi o imobilitate, îi inculcă necunoscute
subfebrilităţi, în timp ce irealul convieţuieşte
cotidian şi intim
cu oamenii, cu lucrurile, altfel decât în vechile
basme:
e o irealitate lipsită de orice spectacol, umilă,
domestică,
obedientă la
legile existenţei obişnuite.“ (A. E.
Baconsky)
SERE CALDE
O, sere în mijloc de păduri!
Cu uşile în veci pecetluite!
Cu tot ce se află sub bolţile voastre!
Cu analogiile voastre în sufletul meu!
Gândurile micii prinţese înfometate,
Plictisul unui marinar în pustiu,
O fanfară sub ferestrele bolnavilor fără leac.
Cuibăriţi-vă prin colţurile cele mai calde!
Ai zice, o femeie leşinată într-o zi de seceriş;
Sunt surugii în curtea ospiciului;
În depărtare trece-un vânător devenit
infirmier.
Cercetaşi în lumina lunii!
O, nu-i nimic la locul său!
Ai zice, o nebună-n faţa juzilor,
Un vas de război cu pânzele-n vânt pe un
canal.
Pasări de noapte pe crini,
Un dangăt funebru-n amiază,
(Acolo, sub clopote!)
Un popas de bolnavi în preerie,
Un miros de eter pe o zi însorită.
Doamne! Doamne! când vom avea ploaie
Şi zăpadă, şi vânt în sere!
CLOPOTE DE
STICLĂ
O, clopote de sticlă!
Stranii plante pe totdeauna la adăpost!
În timp ce afară vântul îmi răvăşeşte simţurile!
O întreagă vale a sufletului pe totdeauna
încremenită!
Şi căldura împrejmuită spre amiază!
Şi imaginile întrevăzute până aproape de sticlă!
Nu ridicaţi niciodată nici unul!
Au fost aşezate multe pe vechi nopţi cu lună,
Cercetaţi prin frunzişurile lor:
E poate un vagabond pe tron,
Parcă-ai vedea corsari aşteptând pe
iaz,
Şi fiinţe antediluviene care vor
invada oraşele.
Au fost aşezate pe vechi zăpezi,
Au fost aşezate pe bătrâne
ploi.
(Fie-vă milă de atmosfera
închisă!)
Aud celebrându-se
o sărbătoare într-o duminică de foamete,
E o ambulanţă în plin seceriş,
Şi toate fiicele regelui
rătăcesc într-o zi de dietă de-a lungul câmpiilor!
Cercetaţi-le îndeosebi pe cele
din zare!
Ele acoperă cu grijă furtuni
foarte vechi.
Oh! Trebuie să fie undeva o flotă enormă prin
mlaştini!
Şi cred că lebedele au clocit corbi!
(Abia se văd printre ceţuri.)
O fecioară stropeşte cu apă fierbinte ferigile,
Un grup de fetiţe pândesc eremitul în chilia lui,
(Abia se văd printre ceţuri.)
O fecioară stropeşte cu apă fierbinte ferigile,
Un grup de fetiţe pândesc eremitul în chilia lui,
Surorile mele au adormit în
fundul unei grote veninoase!
Aşteptaţi luna şi iarna,
Aşteptaţi luna şi iarna,
Pe clopotele acestea risipite în
fine pe gheaţă!
