ALLEN GINSBERG
„S-a născut în 1926 la Paterson. (...) Din
operele sale
cităm: Howl and other Poems (1956); Kaddish
and other Poems
(1961); Empty Mirror; Early Poems (1961);
Reality Sandwiches (1963); Ankor
Wat (1968);
Airplane Dreams (1968); Gates of Wrath (1972);
The Fall of America (1973); Iron House
(1974).
Allen Ginsberg – poet al
dezrădăcinării şi protestului
faţă
de societatea în care trăieşte – deşi contestat
pentru
excese libertine în operele sale – e un mare talent.
Chinuit
şi torturat de experienţele sale de viaţă,
aproape doborât, el are puterea de a se ridica
şi de a învinge.“
UN MAGAZIN CU AUTOSERVIRE ÎN CALIFORNIA
Mă
gândesc la tine în seara asta, Walt Whitman, pentru că
m-am
plimbat pe trotuare, pe sub copaci, cu o teribilă durere
de cap,
stingher, contemplând luna plină.
În
oboseala mea flămândă, şi târguind mereu imagini,
am
intrat în magazinul de fructe cu autoservire, luminat cu neon,
amintindu-mi
enumerările tale!
Ce
piersici şi ce penumbre! Familii întregi cumpărând
noaptea!
Pasaje pline de soţi! soţi în avocados, copilaşi
în
tomate – şi tu, Garda Lorca, ce căutai acolo, printre pepenii verzi?
Te-am
văzut, Walt Whitman, fără copii, singuratic mâncău bătrân,
căutând
printre alimentele din frigider şi uitându-te
la
băieţii de la coloniale.
Te-am
auzit punând fiecăruia întrebări (Cine a tăiat cotletele
de porc?
Ce preţ au bananele? Eşti îngerul meu?).
Am
hoinărit printre şi-n afara stocului de bidoane urmărindu-te
şi
mergând în imaginaţia mea spre detectivul depozitului.
Am mers
împreună, cu paşi mari, în jos, pe coridoarele
lungi,
în solitara noastră închipuire, gustând din anghinare,
dijmuind
delicatesele glasate, fără a trece vreodată pe la casă.
Încotro
mergem, Walt Whitman? Uşile se închid peste un ceas.
Ce cale
indică barba ta în seara asta?
(Îţi
pipăi cartea şi mă gândesc la Odiseea noastră
din
magazinul cu autoservire şi îmi dau seama că bat câmpii.)
Ne vom
plimba toată noaptea pe străzile pustii?
Copacii
adaugă umbră lângă umbră, luminile se sting în case,
iar noi
doi vom fi singuri.
Colinda-vom
visând la pierduta Americă, dragostea stinsă,
automobile
albastre pe şosele asfaltate, în drum
spre
căsuţa noastră tăcută?
Oh,
scumpe tată, barbă sură, bătrân singuratic – profet
al
curajului, cum era America atunci când Caron a părăsit
luntrea
lopătând cu prăjina iar tu ai ieşit pe malul fumegând
privind
cum barca dispare în apele negre ale Letei?
