ILEANA MĂLĂNCIOIU
LEGENDĂ
Stau într-un zid ca Ana
lui Manole,
Numai că eu nu sunt
Ana, iar cel care m-a zidit
N-a visat nimic
niciodată.
El m-a închis
într-un zid gata făcut,
În propriul său zid
de apărare,
Ca să nu fiu nici
înăuntrul hotarelor lui,
Nici în afară.
El visează abia acum la
sfârşit
Şi umblă să mă scoată din
piatră seacă,
Dar nu mai ştie unde m-a
zidit.
AŞ FI PUTUT SĂ
VIN
Aş fi putut să vin cu voi la cină
Uitând vânzarea care-avea să vină,
Dar am văzut că toţi stăteaţi la
pândă
Ştiind care e preţul şi neputând
afla
Cine pe cine trebuia să
vândă.
Acuma când vânzarea ţine
loc
De tot ce ar fi trebuit să
fie
Numai Pilat îşi joacă
rolul său
Spălându-se pe mâini, deşi
el ştie
Că de la marea taină
lipsise chiar Christos
Şi i s-a dat în loc un păcătos.
Voi vă uitaţi descumpăniţi
la Iuda
Care şi-a luat arginţii şi
se duce
În timp ce păcătosul
vândut a fost uitat
Şi trupul lui a putrezit
pe cruce.
GHETSIMANI
Ca o armă tremurătoare care-a dat
greş
Sta trupul meu în luminişul verii,
Hei, iepure, strigam,
apropie-te să mă rog ţie
Acum în dulcea clipă a
greşelii.
Hei, iepure, aşăză-te
undeva sus
Şi luminează-mă încet cu
harul
Spaimei tale desăvârşite,
Încă nu pot să primesc
paharul.
Hei, iepure, m-am trezit
plângând
În partea a treia a rugii
Din grădina Ghetsimani
urmărind
Puterea fugii
Cu care el se apăra încă
Pe când sufletul meu
murmura:
Tată, dacă astfel nu se
poate
Facă-se voia Ta.
LUASEM
FORMA UNUI FLUTURE
Luasem forma unui
fluture,
Zburam peste grădina
fermecată,
Ajunsesem din
greşeală în faţa mâncătorului de fluturi
Şi mă rugam înainte
de a fi mâncată.
Aripile mi se
colorau din ce în ce mai frumos,
Abia se zărea de sub
ele
Trupul curat care
avea să fie
Împins între măsele
Ca pietrele morilor
neferecate,
Antenele-mi creşteau
văzând cu ochii,
Pipăiau cu nelinişte
gura avidă
Şi o făceau să se
deschidă.
Luasem forma unui
fluture,
Zburam peste grădina
fermecată,
Ajunsesem din
greşeală în faţa mâncătorului de fluturi
Şi mă rugam înainte
de a fi mâncată.
PASTEL
Plouă într-un sat de munte
uitat de lume,
Copacii mai putrezi se
rup,
Prin ploaie trece o
femeie bătrână
Cu hainele ude lipite de
trup.
Nu mai ştie pe unde
s-apuce,
Drumul e putred de
noroaie,
Doar trupul uscat de
femeie de munte
Nu pare să fi putrezit în
ploaie.
A ajuns la o casă veche,
A urcat treptele, a-nceput
să dispară,
Printr-o fereastră putredă
pătrunde înăuntru
Tot ce e putred afară.
TURNUL
BABEL
Descoperisem un nou mod de
a ne înţelege,
În ciuda limbilor
care s-au încurcat,
Şi terminasem de
construit Turnul Babel
Şi era-nalt şi bine
aşezat.
Când, nu ştiu cum,
totul a-nceput să se clatine
Şi El însuşi s-a
gândit că e vremea să urce
Spre noi să-ncurce limbile
din nou,
Dar n-a mai avut ce să mai
încurce.
Vorbeam din nou cu toţii
aceeaşi limbă,
Spuneam acelaşi lucru,
vreau să zic,
Iar El se uita liniştit
cum scandam acelaşi cuvânt
Care nu însemna absolut nimic.
ACESTA
E CAPUL MEU
Îmi luasem capul în
propriile mele mâini,
Îl pipăiam să aflu
dacă era întreg,
Îmi găsisem ochii şi
gura acolo unde au fost
Şi începusem să
înţeleg,
Cu ajutorul inimii
care încă bătea
Că nimic nu părea
nelalocul lui,
Mă-nfăţişasem de bunăvoie
cu el,
La praznicul acela al
dumnealui,
Acesta e capul meu,
îi spuneam,
Şi vocea mea era
nespus de gravă
Şi mă miram eu
însămi că mai puteam vorbi
Şi ridicasem glasul
de pe tavă.
DOMNUL
ARTHUR
Domnul Arthur şedea la
gura sobei,
Nu vă este urât singur,
l-am întrebat,
Nu sînt singur, m-a
liniştit, sunt cu pitulicile
Şi-a deschis uşa sobei de
mi le-a arătat.
Nu te speria, mi-a spus,
nu li se-ntâmplă nimic,
Pitulicile sunt foarte
rezistente la foc
Şi într-adevăr le-am văzut
stând pe-o grămadă de jar
Ca pe un ou clocit ajuns
la soroc.
Ba chiar am auzit cum
ciocneşte uşor
În coaja de foc a
oului
Şi am văzut aievea
cum iese din el
Întâiul pui al noului
Neam de păsări fără
gheare
Şi fără creastă şi
fără guşă
Care cântau în soba
domnului Arthur
Într-un cuib de
cenuşă.
UNDEVA
ÎN ARDEAL
Undeva în Ardeal,
într-o biserică veche,
Am văzut un sfânt
care-şi ducea pielea în spate
Şi pielea îşi păstra
forma trupului pe care
a stat
Şi sfântul îşi păstra
credinţa dinainte de cele-ntâmplate.
Se vedea asta după fruntea
iluminată
Şi după coastele goale
care păreau să nu-l doară
Şi după faptul că pielea
care îi semăna
Nu părea să fie tocmai
uşoară.
Undeva în Ardeal, într-o
biserică veche,
Am văzut singurul trup
pregătit să moară,
Îşi purta sufletu-n spate
în propria piele
Aşa cum ar purta o
comoară.
