VLADIMIR MAIAKOVSKI
(19 iulie 1893 – 14 aprilie
1930)
„Spirit
independent, refuzându-şi predecesorii
şi
contemporanii cu egală brutalitate,
el a evoluat
pe o spirală proprie, malaxând
limba rusă
cu o dezinvoltură ce scandalizează,
nimicind
cuvintele, călcându-le în picioare,
inventând
altele noi, neaşteptate,
nu o dată
arbitrare, supunând expresia
unui
tratament violent şi traumatic,
străin de
orice principii, călăuzit
doar de
neobişnuitul său geniu verbal.”
A. E. BACONSKY
POFTIM!
Peste-o oră, de-aici, pe
stradela curată
te vei scurge – buhăită
grăsime-n delir,
pe când eu, mână spartă a
versului, iată
nepreţuite cuvinte deşir.
Dumnealui, dintr-o ciorbă
neterminată,
are varză-n mustăţi
picurând de ulei;
dumneaei îl priveşte, cu
toptanul fardată,
ca o stridie-n rochiile
scoicilor ei.
Pe un fluture,-al inimii
poetului, toţi
cocoţaţi cu galoşii, sau
fără galoşi,
feroci răsuciţi-vă,
perechi sau nesoţi,
cu păduchii în cârduri şi
nesăţioşi.
Dar poftim! dacă eu,
sălbatecul hun,
fandoseala am chef ca pe-o
masă s-o scot,
am să vă scuip, hohotind
într-un râset nebun,
eu – risipitorul, mână
spartă-a cuvintelor,
am să vă scuip, plin de
poftă, în bot.
IMN JUDELUI
Din greu la galere vâslesc
condamnaţii,
umplând Marea Roşie de
urlet, de jind;
se pierde-al cătuşelor
zvon; ascultaţi-i
de ţara lor, Peru,
răcnind.
De raiul din Peru îi
doare,
de dans, de muieri şi de
păsări li-i dor;
mai sus de naramzii în
floare,
dă-n bolţi baobabul
nemuritor.
Banane,-ananaşi vin în
vase-nfundate,
noian bucuriile-i chem...
Dar iată că juzii, pe
neaşteptate,
căzură pe ţară, blestem.
Şi păsări, şi dansuri, şi
fete, şi stele
le-ncercuie juzii în legi
şi măsuri.
Sclipesc ochii lor,
tinichele –
din gropi cu lături.
Păunii
albaştri-portocalii,
cu cozile roată,
sub ochii aceştia severi
şi pustii,
năpârliră pe dată.
Aproape de Peru, prin
preerii,
zburau colibri, păsăruici
indigene.
Judele-a prins-o pe
colibri,
şi-a ras-o de puf şi de
pene.
Azi, nu-şi mai trimit nici
fumul de sus
vulcanii din
munţii-arzători.
Inscripţii în vâlcele judele-a
pus:
,,Vâlceaua e pentru
nefumători”.
În Peru şi versurile sunt
interzise
sub ameninţări cu tortura.
Ca pentru-alcool au dat
juzii zapise:
„Afară cu versurile şi
băutura”.
Cătuşe cutremură
Ecuatorul.
Şi peruvienii – din Peru
sunt scoşi...
Iar juzii posaci apasă
poporul
sub bolţile legilor lor,
furioşi.
Mi-e milă de peruvianul în
lanţuri,
trăgând la galeră în van.
Pe voi, şi pe mine, pe
oameni, şi păsări, şi dansuri
stau juzii cu ochiul
duşman.
PROLOG
(Din „Norul
cu pantaloni”)
Visând tolănit pe creierul
moale,
vi-i gândul
precum un lacheu dolofan
pe-o slinoasă sofa;
cu petecu-n sângele inimii
mele plesnindu-l,
sarcastic, obraznic, în
râs îl voi lua,
până m-oi sătura.
În sufletul meu bătrâneţea
loc n-are,
giugiuleala senilă nu-şi
află altoi.
Învăluie lumea vocea mea
tunătoare,
frumuseţea-mi în floare –
de ani două’ş’doi.
Ce-mi tot umblaţi cu
leşinături!
Ce-i daţi voi dragostei,
din lăute, lături!
Ce-i gâdilă dragostei –
mocofanul – timpanul!
De v-aţi da peste cap, eu
ştiu tumbe mai grele,
buzele voastre nu-s la fel
cu-ale mele.
Vino să-nveţi, din
saloanele tale,
vino, gingaşă poezie
slujbaşă,
din liga îngerilor, cu
vestmântul tău moale,
tu, ce te molfăi cu buze
uscate,
ca bucătăreasa prin cărţi
de bucate.
Pot, de vreţi, să m-arăt
de cărnuri turbat,
nuanţat pot să fiu, ca şi
cerul, pe gust la cuconi,
pot să fiu dulcineu,
nu bărbat,
şi nu eu,
ci un ireproşabil
nor cu pantaloni!
Nu cred într-o Nisă de
carnaval!
palate v-arăt, jucându-le
sforile –
bărbaţi mai stătuţi ca un
colţ de spital,
şi femei mai uzate ca
zicătorile.
