PETRE STOICA, POEZII

PETRE STOICA

UITAT PRINTRE LUCRURI UITATE

•MIRACOLE (1966)

•ARHEOLOGIE BLÂNDĂ (1968)

•MELANCOLII INOCENTE (1969)

•O CASETĂ CU ŞERPI (1970)

•SUFLETUL OBIECTELOR (1972)

•TRECĂTORUL DE DEMULT (1975)

•IEPURI ŞI ANOTIMPURI (1976)

•O NUNTĂ DE CENUŞĂ (1977)

•UN POTOP DE SIMPATII (1978)

•COPLEŞIT DE GLORIE (1980)

•PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ (1981)

•ÎNTREBARE RETORICĂ (1983)

•TANGO ŞI ALTE POEME ( 1990)

•PIAŢA TIEN AN MEN II (1991)

•MANEVRELE DE TOAMNĂ (1996)

„Intrarea cu glorie a poetului în literatura contemporan

n-a fost legată doar de grupul Steaua. Poezia lui

Petre Stoica devine model atunci când literatura română

se leapădă de gravitatea înţepenită a regulilor oficiale.

Când poetul poate să aibă umor, ironie, când îşi permite

să se joace. Când devine om liber. Poet ironic, autoironic,

suav, poet al lumilor abandonate.

Petre Stoica devine unul dintre maeştri poeţilor provinciei.

Poezia lui Emil Brumam sau Ovidiu Genaru

(ca să dau doar două exemple) sunt prizate la dreapta valoare,

fiindcă critica „îşi făcuse mâna" pe literatura lui Petre Stoica.

Fiindcă trebuie să spun, Petre Stoica a fost unul dintre

poeţii iubiţi de critică; a fost unul dintre poeţii citiţi

şi comentaţi cu înţelegere şi iubire. Dacă exceptăm

primele momente ale întâmpinării, în anii dominaţi

de energiile rele ale prolet­cultismului, Petre Stoica

a fost considerat la dreapta lui valoare: ca unul dintre

profesioniştii de primă linie ai literaturii noastre.

De la Monica Lovinescu  şi Virgil Ierunca la Ion Negoiţescu

şi Gheorghe Grigurcu,  de la Nicolae Manolescu la criticii tineri,

asupra scrisului său au pronunţat propoziţii memorabile

toate numele însemnate ale foiletonului

de întâmpinare. Mai mult, poetul şi-a avut criticii credincioşi,

care i-au însoţit cu texte elocvente fiecare apariţie.

Trebuie să recu­noaştem în aceste gesturi

nu numai valoarea poetului, ci şi prezenţa lui benignă,

reconfortantă, civilizatorie, uneori pitorescă,

într-o viaţă literară care şi-l poate recunoaşte

ca pe unul dintre cavalerii ei fără pată şi reproş.“

CORNEL UNGUREANU

APROAPE O ELEGIE

Vultur cu aripi deschise ţi-am fost

cârlionţ de miel şi văl de lapte ţi-am fost

coapsă de chitară moale ţi-am fost

chitră şi smirnă şi smochină ţi-am fost

amnar pentru iască acerbă ţi-am fost

ploaie de mărgean pe brazdă ţi-am fost

floare de oleandru pe sân ţi-am fost

corabie lină şi încăpătoare ţi-am fost

ancoră în profunzimea mierii ţi-am fost

odgon din fir de mătase ţi-am fost

cătuşă eliberatoare ţi-am fost

etcetera etcetera ţi-am fost

un scorpion fantastic ţi-am fost

un coş cu roiuri de viespi ţi-am fost

gheară de liliac în păr ţi-am fost

cactus pe gură ţi-am fost

arici pe sâni ţi-am fost

osuar de crabi în aşternut ţi-am fost

hidoasă umbră de sepie în somn ţi-am fost

zgură şi smoală topită pe unghii ţi-am fost

o carte ruptă şi pătată cu vinuri ţi-am fost

suc de mătrăgună ţi-am fost

etcetera etcetera ţi-am fost

PE AICI...

Pe aici au trecut celebrii hoţi de cai

pe aici au trecut căutători de comori şi zlătari

pe aici a trecut un ridicător de greutăţi de la circ

a trecut un bătrân ursar melancolic

a trecut un vrăjitor cu mustăţi de crepdeşin

a trecut o carte cu tâlcuirea exactă a viselor

pe aici a trecut un dezertor cu eghileţi de ciulini

au trecut căleşti ţigări de foi şi păuni

au trecut butoaie cu sulf şi cu păcură

au trecut cocoşi de zahăr ars

a trecut o şaretă galbenă cu aripi verzi

pe aici a trecut o tabacheră cu muzicuţă

şi o călimară cu cerneală violetă

a trecut o hartă încă întreagă

a trecut un oleandru şi un pinten de argint

au trecut calupuri de unt

a trecut

un măcelar un hangiu un rotar

pe aici a trecut un incendiu

urmele lui se mai văd şi astăzi pe mâini

SUNT MULTE AMINTIRI

La bufet ţăranii beau ţuică fiartă s-a adus şi bere

sunt multe amintiri din războiul ultim îl ştim

uneori după-amiaza treceau prin lanuri dulci de secară

lejer cu armele în bandulieră

pe cartuşe înfloreau lacrimi purtau în raniţă

mărunte creioane chimice scrisori blăniţe de iepure fotografii

unii au fost cavalerişti ageri unul a fost sergent sanitar

unii au rămas cu faţa lipită de rădăcini căştile lor

adăpostesc vietăţi subterane sau poate se dizolvă în săruri

albastre

cine ştie

dar sunt şi alte amintiri altele exprimate cu glas răguşit

până şi în acest bufet acaparat de fum dens

timpul deşartă diamante false şi diamante adevărate

oricum în zorii zilei vor începe cu toţii aceeaşi muncă

sub aripa îngheţată a pădurii şi uitând

tragedii secrete

INTERVIU (I)

De ce trăiesc în mediul rural?

vedeţi aici mai există găini autentice

mărarul a rămas tot mărar

iar ciupercile sunt naturale

ca de altfel şi expresiile ţăranilor
da întreţin relaţii excelente în special

cu pădurarii

nu nu vă asigur

sunt de acord să trecem la altele

câte premii literare?

drept să vă spun nu-mi amintesc prea bine

mai importante cam vreo patru sute

desigur cel al crescătorilor de albine

m-a bucurat cel mai mult

primam cum ingenii laude

cartea mea de căpătâi?

trepetnicul

dintre fructele exotice prefer corcoduşele

nu pot răspunde scuzaţi-mă

eroare nu mă aflam în nici o cabină telefonică

mă aflam la Pago Pago

nu pot răspunde scuzaţi-mă

da da sunt absolut convins

azi nu mai fabrică nimeni arme de exterminare

evident cu excepţia viespilor

exact sunt foarte bogat

posed câteva creioane tocite şi mai multe flacoane

cu paciuli rude?

destule din păcate rude sărace

de unde aţi aflat?

bunica mea a murit de mult

într-adevăr îi plăceau acadelele

ce hobby?

ţintarul adevărul praştia cu recul

şi eu vă mulţumesc

INTERVIU (II)

Problemele mele financiare sunt rezolvate de mult

vă rog repetaţi întrebarea

da da şi cele sentimentale

dacă mai scriu?

îmi alcătuiesc opera completă

cine mă ajută? pândarii plasaţi lângă sat

planuri de viitor?

să învăţ patinajul artistic

deocamdată

mi-am comandat un zeppelin ca să fac

zilnic înconjurul judeţului meu preferat

dacă mă tem?

nu m-am temut niciodată

exact împărtăşesc acelaşi punct de vedere

pe care îl exprimaţi şi dumneavoastră:

omenirea mai are o şansă

ce părere am despre Shakespeare?

excelentă

despre poluare?

basme

nu încă nu mi-am făcut testamentul

o!

dansul meu preferat?

acelaşi tango

desigur că sunt unul din marii adepţi ai scoruşelor

dar îmi plac şi scrumbiile afumate

ajunge ajunge a sosit şi clipa

să terminăm sunt obosit

şi la urma urmei mi s-a stins si pipa

POEMELE MELE

Vai cât de mult vă înşelaţi vai

poemele mele nu au strălucirea cozii de păun

şi nici gust de migdale nu au

iartă-mă frumoasă domnişoară ilfoveană

ştiu că-ţi plac sonetele stropite cu eau-de-cologne

şi iartă-mă iubite profesor de liceu

ştiu că adori poemele al căror sens e obscur

altfel privirea nu ţi-ar fi încruntată

până şi în clipele în care faci amor

şi iertaţi-mă cu toţii voi care acolo sus în balcon

v-aţi aşteptat să arunc din gâtlej

lungi triluri de privighetoare tradiţională

dar gâtlejul meu e răguşit după atâta ţipat în pustiu

asta e situaţia v-o spun cu deplină sinceritate

poemele mele au duritatea pământului sărac

parfumul lor e duhoarea florilor căzute în şanţ

au strălucirea lămpii afumate

gâfâie ca o roabă din secolul trecut

au gustul unturii de peşte

au gustul fructelor pădureţe

au gustul vieţii refuzate

poemele mele copii părăsiţi în ploaie

poemele mele degete îngheţate

poemele mele saci cu zdrenţe

poemele mele da poemele mele glorioase

dacă nu vă plac

suflaţi-vă nasul

şi daţi în ele cu pietre

NOAPTEA

Poemele înseşi poemele scrise de mine

pe undeva la marginea pădurii din şes

luate brusc de vântul primăverii

au pătruns îndărătul unei uşi de la oficiul

pentru înregistrarea noilor cuvinte de dragoste

le-am regăsit târziu erau ofilite erau atinse

de bacilii revărsaţi din plămânii istoriei antice

noaptea pe străzi au apărut stropitoarele oraşului

ce voiau să spele? ce insinuau

şoferii cu cască la ureche?

PASĂREA ACEEA

Deschizând dimineaţa ferestrele

v-aţi gândit că într-o bună zi ar putea să vă zboare în casă

pasărea aceea vicleană şi sângeroasă fiinţa

încă nevăzută fiara despre care se spune în şoapte

că există cu adevărat că pândeşte îndărătul

comunicatelor de presă?

deschizând dimineaţa ferestrele

gândiţi-vă la marele la posibilul dezastru

şi de-abia după aceea admiraţi nuanţele ceaiului zilnic

ÎNTRUCÂT

întrucât nu trăiesc singur pe acastă planetă
în fiecare dimineaţă îmi scot capul pe fereastră
salutându-vă apoi vă întreb cum aţi dormit în casă
cu marţienii cu gândacii cu mulţimea prospectelor tehnice
mai cu seamă vă întreb dacă sunteţi dispuşi să luptaţi
împotriva tiparului care înoată nevăzut spre livezile voastre
unul râde altul se scarpină în nas iar altul îşi răsuceşte mustaţa
dar cineva ascultă, ascultă privind cum lumina

se retrage speriată în timp ce se înnegresc trandafirii din glastră

NIMENI

M-am culcat liniştit

dimineaţa toate cărţile mele

erau acoperite cu pete cu praf şi ciuperci

am căutat pretutindeni pianistul deghizat

am deschis dulapul robinetele frigiderul

toate din preajmă silabiseau nepăsarea

pe stradă lumea trecea radioasă

nimeni nu bănuia că poartă frunze uscate pe faţă

nimeni nu bănuia declanşarea

faimosului scurt-circuit despre care

se va scrie în viitoarele cronici

RECUNOAŞTERE TÂRZIE

Factorul poştal mi-a adus o diplomă

din partea lui Abraham a Sancta Clara

recunoaştere târzie pentru meritele mele în lupta

cu opinia broaştelor ţestoase şi totodată

pentru faptul că în anumite ore ale zilei

trec prin frizerii ţipând în gura mare

domnilor pieptănaţi toate gândurile perverse

turnaţi briantină pe aceste suflete aţipite

pentru că în anumite ore ale zilei ascult

tot ce nu încape în urechile voastre imense

pentru că îmi spune vecina care tocmai

adună cioburile farfuriei sparte simplu

pentru că

MORŢII NOŞTRI DRAGI

Morţii intră noaptea în casă

morţii noştri dragi

dau la o parte draperiile grele

aprind chibrite unde sunteţi întreabă

unde

nimeni nu-i aude

dormim pe o altă parte a pământului

visăm dragostea fericirea visăm dimineaţa

sunând ca un corn englezesc deasupra clădirilor

în care zi de zi fabricăm nemurirea în serie

nimeni nu-i aude

ei lunecă în bucătărie

îi întâmpină gândacii stacojii

mirosul sosurilor arse

boabele de piper risipite pe jos

rup din pâine înfometaţi

nu au mâncat nimic

de zece de douăzeci de cincizeci de ani

deschid frigiderul beau apă minerală

sunt însetaţi

de zece de douăzeci de cincizeci de ani

morţii noştri dragi privesc la ceas

nu mai ştiu să citească

se călăuzesc după rădăcinile ierbii

după harta cârtiţelor

furtuna

îi împrăştie înainte de revărsatul zorilor

pietrele încep să vorbească

maşinile încep să cânte

păsările încep să urle

ne jupui de pe faţă

pielea somnului transparentă

morţii noştri dragi

ei rămân în pulberea de pe haine

în murdăria de sub unghii

în noroiul de pe ghete

în funinginea din dosare

morţii pururea

morţii noştri dragi

PRIMĂVARĂ SOMPTUOASĂ

Femeile cară sacoşe cu legume cu peşte congelat

câteva cepe se rostogolesc lângă gura canalului

încet încet li se deschid delicatele aripi de sidef

bucuria se localizează-n zona epigastrului melancolia

dispare sub ficusul din vitrina hotelului

la colţul străzii Scufiţa roşie îşi scoate pantoful

îl scutură de pietricele şi-şi mângâie călcâiul ce pare

petală de trandafir prăfuită

în apropierea acestei scene înduioşătoare

doi inşi cu aer de peripateticieni beau citronadă

şi discută zgomotos

despre hidrogenul din cocoaşa metafizicii

un poet excentric se plimbă cu bicicleta pe cer

pedalează spre rima foarte rară

şi eşuează într-o cadă în care colcăie raci

pe stadion aleargă zebre şi o clipă mingea de fotbal

acoperă soarele virginal

coji de aur cad de pe umeri sudoare dulce picură

din muguri

în ceasornicele de la intersecţia bulevardelor

se aud pârâituri de oscioare şi murmur de insecte

placenta timpului se dilată enorm

este un du-te-vino festiv

este o fervoare verde

este o epifanie albastră

mâine intră-n tablou şi argintul rândunelelor

NUMAI PENTRU MORŢI

Poeme pentru femeile cu pubisul năpârlit

fericite însă că pot să-şi apese piciorul gros

pe tâmpla celui gata să-şi dea suflarea?

poeme pentru preotul care scheaună

lângă biserica dărâmată de el însuşi

sau poeme dedicate canibalului păros

care-şi clatină bărbăţia pe cărţile Universităţii?

Lirism pentru cine? Pentru borfaşul

transformat în filosof? Pentru şeful călăilor

care îşi primeşte acasă pensia în plic parfumat?

In nici un caz lirism pentru burţile care aşteaptă la coadă

cu o hazlie răbdare mioritică

Scriu numai pentru morţi – ei sunt singurii

care mai desluşesc ceva

ELEGIE

Minciuna preotului-broască în faţa credincioşilor

minciuna ieşită din burta grea a legiuitorului

minciuna adăpostită în vagine şi-n carii dentare

minciuna împrăştiată de urina noului filosof

minciuna înflorită pe pâinea tare ca piatra

minciuna mamei a tatălui şi a copilului în faşă

minciuna lipită de picioruşele gândacilor

minciuna rostită până şi-n clipa orgasmului

Doamne mântuieşte-ne şi aruncă o bombă cosmică

peste minciuna careţi de zi de zi

ne roade viscerele

SOŢIA CĂLĂULUI REACTIVAT

CITEŞTE BIOGRAFII NEROMANTICE

Georg Trakl fusese declarat nebun

pe când ţinea să-şi tragă un glonte în piept

la vederea răniţilor muribunzi

pe frontul negru din Galiţia

Pe George Bacovia l-au angajat impiegat

clasa a III-a şi i se da de scris la marea clădire

dar mâna lui era făcută

să cânte la vioară în amurg violet

Cesar Vallejo murea de foame

în capitala luminilor

într-o zi de joi

când afară ploua monoton

şi versul cădea în proză

Robert Desnos a fost transportat într-un vagon de vite

mai întâi i-au smuls aripile de înger

apoi l-au aruncat în hăul crematoriului

la Terezin

Jorge Luis Borges primise titlul

de inspector „al păsărilor

comestibile din Buenos-Aires“

însă moartea l-a găsit în labirintul cărţilor

Ossip Mandelştam a murit într-un gulag necunoscut

trupul său aruncat pe gheaţa Siberiei

l-au ciugulit corbi cu stea roşie pe piept

Alungat din templul culturii

Lucian Blaga a trebuit să asiste „mut ca o lebădă“

la hăcuirea sufletului românesc

Pe Ezra Pound îl plimbau într-o colivie

pe străzile nu mai ştiu cărui oraş turistic

din Italia fotbalistică

Sfântului Vasile VoicuJescu

mâna politrucului asiatic

i-a rupt cu bâta şira spinării

şi bătrânul blajin a murit făcând greva foamei

Cine or fi aceşti nătărăi?

întreabă şotia călăului reactivat

în timp ce lasă cartea din mână

şi soarbe cu paiul

din băutura limpede şi aromată

ca istoria secolului douăzeci

BUBUIE PĂLĂRIILE

Încep manevrele de toamnă

vulpile schiaună prostituatele se retrag sub plăpumi

nici negustorii de rachiuri şi nici parlamentarii gureşii

nu rămân cu mâinile împreunate pe pântece

cătina ciorile imploră protecţia brumei atâtea

şi atâtea fiinţe se ascund în hârburi până

şi teoriile filosofice intră-n talazurile putrefacţiei

din depărtarea răcoroasă din depărtarea vânătă

cresc tropote tropote

au început manevrele de toamnă

bubuie pălăriile toate se înclină în faţa artei

de-a învălui realităţile noastre şlefuite

de mâluri prin secole

PROFESORI DE VACARM

Am avut cu-adevărat bărbaţi iluştri

umbrele lor sunt devorate de spini şi de capre

înşiruiţi la tribuna anotimpului secetos

profesori de vacarm încinşi cu eşarfă naţională

între două sughiţuri şi o jerbă de ceaţă

invocă vestigiile iluştrilor crezându-se

ei înşişi emanaţia Olimpului

iar voi ascultaţi

DIN CRONICA BĂTRÂNULUI (II)

Mă îndepărtez de marginea orăşelului

culeg ultimele flori ale toamnei număr

fântâni secate şi ascult liturghia ciorilor

gesturi umile care mă ajută să uit

acea întâmplare penibilă

petrecută-în ziua întâlnirii mele

cu mâlul deghizat în femeie

SINGURĂTATEA NOBLEŢELE EI

Împăcare este numele tău bătrâneţe

la ceasul amurgului culeg legume

ud florile însetate de viaţă

cobor persienele aprind lumina

mă aşez la masă fac socotelile zilei

marele câştig mi se repetă şi-acum:

singurătatea nobleţele ei

şi vine noaptea lungă visul

care amestecă sâni sidefii cu săculeţi de tărâţe

împăcare este numele tău bătrâneţe

MOMENT ANACRONIC

Străbunica priveşte fotografia găsită în cufăr

îl redescoperă pe locotentul ei ulan

sau poate husar

era pe vremea când manevrele de toamnă

aveau nuanţa smochinei iar dragostea

purta în pat volănaşe

străbunica întoarce privirea spre clocotul grădinii

şi nu-şi dă seama de ce

brusc s-au înnegrit margaretele

FINALUL MANEVRELOR DE TOAMNĂ

Tropotul cailor se îndepărtează

manevrele de toamnă vor rămâne în amintire

ca un murmur de ape sub văzduhul molifţilor

peste liniştea searbădă din ţinutul vostru

se aşterne curând ninsoarea decizia albă

va condamna bolboroseala nimicniciei legile

comedianţilor umflaţi cu drojdii balcanice

sub privirile îngerului justiţiar

tropotul cailor se îndepărtează inima

presimte dreptatea anotimpului care acoperă

ruşinea ţinutului vostru